Tai Chi – artă marţială şi practică pentru sănătate

Tai Chi Chuan este o artă marţială chinezească din familia artelor marţiale interne (Neijia). Numit şi Taijiquan, este o practică în care se foloseşte energia internă cultivată prin Qigong şi se pune accent pe puterea internă, forţa tendoanelor şi mişcarea corpului ca un întreg, spre deosebire de artele marţiale externe precum Karate sau Kung Fu unde se pune accentul pe viteză şi forţa fizică.

În grupul de arte marţiale interne intră, pe lângă Tai Chi Chuan (Taijiquan): BaGuaZhang, XingYiQuan, YiQuan, şi altele.

Tai Chi Chuan înseamnă boxul adevărului suprem. Supranumit şi regina artelor marţiale chinezeşti, este unul din cele mai eficiente sisteme de luptă conceput vreodată de om. Cu toate acestea, multă lume îl practică numai pentru beneficiile aduse sănătăţii. Aici nu este nicio problemă din punctul meu de vedere: important este să fie practicat corect, ceea ce înseamnă că nu putem scăpa din vedere aspectele marţiale, nici măcar atunci când îl practicăm ca un Chi Kung în mişcare. De ce? Pentru că, aşa cum în luptă, o poziţie incorectă face ca energia să se piardă şi loviturile să nu aibă forţă, la fel şi în cultivarea energiei, o poziţie nemartiala (ca de balet) lasă energia să scape şi astfel exerciţiul nu are efect. Indiferent pentru ce motiv practicăm, trebuie să învăţam corect şi să urmăm aceleaşi principii. Mai târziu, este suficient să studiezi câteva luni cu un instructor care te va “tăvăli” un pic şi te va învăţa să îl aplici în luptă. Dar tu vei fi pregătit, pentru că vei avea deja structura puternică şi practica internă dezvoltată prin formele de bază (Tai Chi Chi Kung).

Atunci când se practică o formă de bază, cum ar fi 13 forme, practicantul împinge comprimând energia în interiorul corpului său şi acumulând-o în tendoane şi în Tan Tien. El practică astfel un Chi Kung în mişcare. Când împinge, el se înrădăcinează puternic în pământ şi foloseşte pompele interne pentru a ascensiona energia pe coloană, care se manifestă prin mişcarea braţelor, apoi se retrage şi devine Yin, adunând energie. Rotindu-se către cele 4 puncte cardinale, întâi în sensul acelor ceasornicului şi apoi invers, el foloseşte Circuitul ceresc şi cel terestru pentru a se încărca cu ambele tipuri de energie. Când împinge, el împinge “în centrul tău”, împinge pentru a se centra, nu pentru a împinge un adversar. Dar principiul e acelaşi.

Tai Chi Chi Kung ca practică energetică din Sistemul Universal Tao

Universal Healing Tao este un sistem conceput de maestrul Mantak Chia, bazat pe practicile Taoiste tradiţionale pentru cultivarea sănătăţii. Maestrul predă în Thailanda, la Tao Garden, iar sistemul numără sute de instructori şi şcoli, în toată lumea.

În acest sistem, se consideră că pentru a stăpâni bazele Tai Chi-ului, este bine să se înceapă cu o formă foarte simplă, punându-se accentul pe structura corectă, pe coordonarea respiraţiei cu mişcarea, pe circularitate, cursivitate şi balans, cât şi pe cultivarea puterii interne şi acumularea de putere în Tan Tien. Pentru a trece un examen la Tao Garden nu este suficientă o simplă execuţie corectă a mişcărilor, ci şi demonstrarea unei mari puteri interioare (Tan Tien power) şi a unei depline stăpâniri a emoţiilor. Primul nivel care se învaţă, despre care am vorbit, este numit “13 forme”, stilul Yang. Există încă 5 nivele, din ce în ce mai complexe şi mai marţiale, unele utilizând şi armele (baston, sabie).

Învăţarea a multe mişcări complexe (şi spectaculoase) nu înseamnă neapărat avansarea în practică. Progresul autentic înseamnă stăpânirea din ce în ce mai bună a principiilor de bază din 13 forme, şi acest progres durează toată viaţa.

Cât despre partea marţială, unii instructori sunt mai buni, alţii mai puţin buni la capitolul ăsta. Chiar şi unii din instructorii seniori mărturisesc că nu ştiu dacă ar putea aplica formele cu succes în luptă. Asta nu schimbă faptul că, la 50-60 de ani sunt mai în formă decât majoritatea oamenilor pe care i-aţi văzut vreodată şi au o flexibilitate extraordinară şi o atitudine pozitivă şi sănătoasă. Pentru cine vrea să vadă aplicaţii, maestrul Mantak Chia sunt sigur că poate oferi câteva tăvăleli bune, dar numai celor pe care îi considera pregătiţi.

Tai Chi ca artă marţială – metode de antrenament şi aplicaţii marţiale

Aplicaţiile marţiale pot fi studiate cu diferiţi profesori de peste tot. Folosirea cu succes a tehnicilor în luptă depinde de mai mulţi factori. De exemplu, cât de obişnuit eşti cu ideea de lutpă în general? O iei la fugă dacă profesorul doar mimează a mişcare de atac înspre tine, sau eşti obişnuit să dai şi să iei lovituri? Eşti stabil, centrat? Când faci Tai Chi, dacă te împinge cineva sau te trage, te dezechilibrezi şi vii în nas, sau rămâi neclintit ca un munte? Acest lucru îl vei învăţa cu siguranţă de la orice instructor bun, indiferent dacă el ştie să se lupte sau nu. De asemenea, sunt importante principiile: balansul, transferul greutăţii, circularitatea, structura puternică dobândită prin Cămaşa de Fier, preluarea energiei atacatorului şi devierea ei, etc. Aceste lucruri se învaţă şi în practica individuală, cât şi la Push Hands, despre care am scris un articol şi am selectat câteva videoclipuri.

Push Hands (Tui Shou)
Push Hands permite practicanţilor să experimenteze aspectele marţiale ale artelor marţiale interne: devierea forţei adversarului, folosirea forţei întregului corp pentru a împinge cu putere fără a se dezechilibra, coordonarea, anticiparea mişcărilor adversarului şi poziţionarea.

Tui Shou-ul ajută de asemenea la depăşirea instinctului natural al oamenilor de a răspunde forţei cu forţă, învăţând corpul să preia forţa şi apoi să o devieze. Cei doi adversari menţin în general contactul braţelor şi se împing pe rând, încercând să se scoată unul pe celălalt din poziţie.
Antrenamentul de luptă
Aici probabil că ştiu să vă spun cel mai puţine lucruri. Am făcut şi eu aşa ceva cu profesorul meu, dar puţin. Eu fac parte din categoria celor care o iau la fugă, meţionată mai sus, dar învăţ. Este important să înveţi exact cum vine fiecare mişcare atunci când te atacă cineva, şi cum trebuie să deviezi şi apoi să împingi. Când împingi pe cineva care vine spre tine sau se aruncă asupra ta, este altceva decât atunci când exersezi tu de unul singur, zâmbitor şi liniştit (tragem… împingem… ne rotim…). Dar tocmai aici e chestia – şi atunci când exersezi singur ar trebui să ai acelaşi spirit marţial, şi aceeaşi atitudine concentrată: când împingi eşti Yang, privirea atentă şi hotărâtă, toate tendoanele se conectează, iar atunci când te retragi eşti Yin şi te relazezi. Câteva aplicaţii marţiale senzaţionale puteţi să vedeţi la Master Wong, un tip care zici că acum vine peste tine şi te ia la bătaie, dar care stăpâneşte foarte bine (în opinia mea neavizată) principiile Tai Chi-ului, şi nu numai, practicând şi Wing Chun, Jet Kune Do şi alte arte marţiale.

Tai Chi ca meditaţie în mişcare

Tai Chi-ul poate fi privit şi ca o meditaţie în mişcare, prin care înveţi să îţi sporeşti concentrarea şi controul asupra corpului, coordonarea şi echilibrul. Meditaţia nu înseamnă a visa la altceva. Meditaţia (activă) înseamnă în primul rând a fi atent, a fi prezent. În Tai Chi, suntem atenţi la mişcare. Nu mintea lucrează, însă mintea este una cu corpul, ea urmăreşte mişcarea, iar voinţa conduce mişcarea.

Tai Chi-ul stimulează ambele emisfere cerebrale, pentru că mişcările se fac pe ambele părţi, mâna stângă şi cea dreaptă executând pe rând aceleaşi mişcări. Astfel, se urmăreşte ca ambele emisfere să lucreze în armonie, mărindu-se puntea de cominicare între ele, astfel încât ele să se sincronizeze din ce în ce mai mult.

De asemenea, de multe ori, fiecare mână şi fiecare picior face altceva, în acelaşi timp. Mişcările necesită un grad foarte mare de coordonare (mai ales în formele lungi şi complexe).

Practicantul trebuie să fie mereu prezent, cu o atenţie relaxată. Dacă te gândeşti la altceva în timp ce practici, cursivitatea va avea de suferit. Mintea este de asemenea cel mai mare consumator de energie. Gânditul excesiv (şi degeaba) este una din cauzele pentru care obosim atât de repede. La începutul Tai Chi-ului, când se execută acea mişcare de centrare şi de adunare a energiei, ideea este de a aduce toată energia în Tan Tien (centrul energetic inferior din abdomen, la 2 cm dedesubtul ombilicului). Astfel, fiecare mişcare a practicantului trebuie “să înceapă din Tan Tien”. Asta îţi dă putere.

Mai multe în curand. Reveniţi.

Stiluri de Tai Chi

Stilurile tradiţionale care mai există acum sunt Chen, Yang, Wu, Sun, Hao (sau Wu Shi) şi Hu Lei. De exemplu, varianta 13 Forme practicată în sistemul Universal Tao este din stilul Yang.

Principiile Tai Chi-ului

Am publicat mai demult aceste două videoclipuri în care Andrew Fretwell, instructor senior Universal Tao, explică şi demonstrează câteva din principii la un curs în Bucureşti. Ele ar fi:

Cursivitatea – în Tai Chi, fiecare mişcare se naşte din cea precedentă, neexistând sincope sau opriri, întrucât mişcarea continuă face ca şi energia să circule fără oprire.

Balansul Yin-Yang: alternanţa permenentă între duritate şi flexibilitate, între înaintare şi retragere, între relaxarea corpului şi structura de fier care se crează prin pârghiile şi acţionarea tendoanelor, alternanţa între inspiraţie şi expiraţie.

Circularitatea mişcărilor şi a membrelor: Întotdeauna membrele trebuie să păstreze o circularitate, pentru a se realiza conectarea întregului corp. Energia urcă din pământ, prin picoare, către mâini, dar nu este descărcată decât în luptă. În timpul exersării, ea este reţinută şi recirculată datorită ciruclarităţii şi pârghiilor care se realizează prin rotirea articulaţiilor.

Atenţia relaxată: practicantul este mereu atent şi prezent, conştient de tot ce e-n jurul său, însă relaxarea este la fel de importantă, pentru ca energia să circule liber şi să păstrăm “spiritul”

Cum se construieşte puterea internă, structura puternică şi forţa tendoanelor

Practici precum Cămaşa de Fier şi Tan Tien Chi Kung sunt esenţiale pentru a construi puterea internă pe care se bazează Tai Chi-ul. Cu ajutorul lor, practicantul îşi creează o structură energetică puternică şi îşi întăreşte corpul (şi fizic) dar mai ales tendoanele, făcând ca tot corpul să funcţioneze în unison, unificând forţa tuturor tendoanelor. De asta, pe un practicant avansat nu poţi să-l clinteşti din loc (chiar dacă are 70 de ani), iar el te poate împinge ca şi cum ai fi o păpuşă.

Grade şi Certificări ca instructor

In artele martiale chinezesti nu exista sisteme de grade precum centrura neagra sau “dani”.

Ca sa predai trebuie în principiu să fii certificat de un maestru, cel puţin dacă vrei să fii tu sigur că eşti corect. Probabil că mulţi se apucă să predea fără a fi certificaţi.

In Sistemul Universal Tao, se organizează cursuri pentru instructori şi examene, în urma cărora poţi deveni fie instructor asociat, fie, în urma unui examen mai serios, instructor certificat, adică instructor Universal Tao. Practicile obligatorii pe care trebuie să le stăpâneşti sunt Basicul (Orbita Microcosmică, fără de care e ca şi cum nu ai avea circulaţie energetică ; Surâsul Interior şi Cele 6 Sunete vindecătoare), precum şi una dintre Cămaşa de Fier sau Tao Yin. După asta, se poate da examenul pentru Tai Chi Chi Kung I (13 forme stilul Yang).

Mai există de asemenea instructori seniori, care au un număr mare de ani de practică şi au învăţat un număr foarte mare de elevi.

Următorul nivel ar fi Senior Instructor Coach, cum nu este, din câte ştiu eu decât Rentao, cu care am avut plăcerea să studiem şi noi în Herăstrău.