Succes Inteligent » Spiritualitate

O experienţă ciudată care mi-a întrerupt experimentul cu meditaţia

Dan — Fri, 30 Jul 2010 19:08:41 +0000

În această pagină de jurnal vreau să vă povestesc o experienţă extrem de ciudată care mi s-a întâmplat, care mi-a zguduit echilibrul şi mi-a arătat nişte lucruri profunde şi mi-a deblocat probabil nişte chestii prin interior. În noaptea zilei a 11-a am venit acasă destul de obosit după o zi întreagă de cursuri şi discuţii cu oameni extraordinari. Pe la ora 21, de-abia mai puteam sta treaz, şi am luat decizia foarte proastă de a trage un pui de somn de 30 de minute. M-am simţit super bine, m-am relaxat şi apoi, când m-am trezit, eram într-o stare foarte dubioasă, pentru că era seară, şi totuşi eu abia mă trezisem, şi mă simţeam ca şi cum ar fi dimineaţa. Am meditat apoi 40 de minute, ca în serile trecute, şi apoi m-am uitat la How I Met Your Mother un pic. Pe la ora 12 am hotărât să mă culc de tot şi spre surpriza mea, nu puteam să adorm, lucru care mie nu mi se întâmplat decât de vreo 2 ori în toată viaţa, şi am dormit şi la cort, şi în America cu 2 turci, şi în tot felul de alte locuri şi întotdeauna am putut adormi foarte ok şi paşnic. Mi se părea mie că respir mai greu şi dintr-una într-alta, mintea mea a luat-o razna şi a început să se strezeze, simţind ca o mare ameninţare venind asupra mea din interior. Foarte rapid a început să-mi bată şi inima mai tare şi a trebuit să mă scol din pat şi să umblu prin casă ca să îmi treacă, pentru că aveam impresia că o să dispar! Apoi am mai stat puţin şi iar, dintr-o dată am simţit un fel de groază ca şi cum ar urma să mor. Era clar că nu era o cauză fizică pentru că imediat cum mă ridicam şi mă fâţâiam puţin prin casă dispărea, starea era numai în mintea mea. În ultima vreme am devenit foarte capabil să-mi controlez mintea. De exemplu, mi-am dat seama că şi atunci când este foarte cald, sunt 36 de grade afară şi sunt într-un tramvai încins şi puturos, starea de rău care apare este tot mentală, şi dacă mă concentrez (devin mai atent, practic), ea dispare. Dar în noaptea aceea nu mai mergea nimic, simţeam că mă scufund într-un abis, nu mai ştiam ce să fac. Până la urmă m-a salvat o discuţie cu un prieten coach, care mi-a spus că mă voi relaxa şi mă voi întinde în pat şi mi-a dat o melodie liniştitoare din aceea de reiki, pe care am ascultat-o până pe la ora 3:30 când am avut curajul să închid laptopul şi să adorm. Până atunci însă, oriunde mă întorceam, groaza aceea revenea, şi am avut la un moment dat senzaţia că va trebui să mă las dus în acel abis pentru că nu mai am ce să fac. Ce am înţeles apoi, dar abia a doua zi, a fost că acea frică avea un mesaj pentru mine şi probabil ea nu putea să dispară până când eu nu primeam mesajul.

Nu ştiu dacă acest episod a venit ca urmare a faptului că am meditat timp de 10 zile. Vă recomand oricum să evitaţi să trageţi pui de somn după ora 16 pentru că vă daţi peste cap ritmul biologic şi vă zăpăciţi. Crec că şi asta a contribuit, pentru mine. Oricum, probabil că mulţi oameni vor spune acum când au citit asta, că “ia uite ce se întâmplă dacă meditezi”, dar eu vă întreb, oare nu se întâmplă să treci prin experineţe înfricăşătoare şi dacă nu meditezi? Oare nu vom trece toţi printr-o anume experienţă, şi anume aceea a morţii, fie că suntem sau nu pregătiţi pentru asta? Şi vă mai spun şi ce spunea Caroline Myss în lucrarea ei, Energy Anatomy, şi anume că nu a cunoscut pe nimeni care pe calea spirituală să nu fi trecut prin nebunie înainte de a ajunge la o realizare mai profundă. Prin nebunuie înţelegându-se nişte experienţe pe care logica şi ştiinţa de masă nu le pot explica încă.

În seara aceea mi-am dat seama doar de un singur lucru: anume că ceea ce cred eu că sunt “eu”, adică acest corp fizic şi mintea mea, care rezidă în creierul meu fizic şi care este un şir de impulsuri electrice, toate acestea nu sunt SIGURE, nu mă pot baza pe ele, pentru că ele pot să dispară în orice moment. Atâta timp cât mă voi identifica cu acest organism biologic şi cu mintea mea, nu voi scăpa niciodată de frica de moarte şi nici măcar de frica prezentă în viaţă, adică frica de risc, de boală, de zbor… Trebuie în mod foarte important să ajung să aflu în mod conştient că Eu nu sunt acest corp şi nu sunt mintea mea, ci eu sunt ceea ce a existat dintotdeauna, înainte ca acest individ numit Dan să se nască şi eu sunt acel ceva care va exista în continuare când acest organism biologic va muri şi se va dizolva în pământ. Acela cred că este Sinele meu, precum şi Sinele tău, acela este Sinele punct.

Ceea ce am povestit până acum nu înseamnă că am avut o experienţă precum cea pe care o descrie Eckart Tolle la începutul cărţii Puterea Prezentului. Sau poate că aş fi putut să o am, dacă nu m-aş fi speriat şi dacă, în loc să încerc să scap de acea frică, aş fi intrat mai adânc în ea. Dar am preferat să o fac să dispară. A doua zi însă am început să înţeleg ce mi s-a întâmplat şi am început să ascult satsang-uri în care se vorbeşte despre asta. Am regăsit şi am înţeles abia acum despre ce vorbeşte Gangaji într-un interviu în care povestea că în tienreţe, avea o tulburare psihică şi simţea că începe să dispară, dar mult mai sever decât ceea ce mi se întâmpla mie, şi că a reuşit să se vindece abia atunci când, îm meditaţie, a reuşit să rămână nemişcată chiar în timp ce tercea prin această experienţă şi, în loc să se sperie, a integrat-o. Interviul, ca orice moment petrecut cu Gangaji, este o comoară pe care vă invit să o ascultaţi un pic mai jos. Apoi, am descoperit un satsang cu Mooji, un jamaican despre care nu am citit mare lucru, dar care mie îmi transmite o stare aproape la fel de autentică precum ceilalţi maeştrii iluminaţi şi ceea ce spune mi se pare deosebit de ajutător. El vorbea cu o femeie care avea ast şi îl ruga să o ajute, pentru că atunci când surveneau crizele, ea se panica şi se identifica din nou cu corpul fizic, temându-se că dacă nu va putea respira va muri. Mooji a povestit atunci o întâmplare la fel de îngrozitoare din viaţa lui şi cum, chiar şi în astfel de momente, când crezi că eşti la câteva secunde departe de moartea corpului fizic, poţi să rămâi nemişcat şi neafectat. El a citat apoi pe Ramana Maharshi, care spunea “I let the personality take its course. I remain AS I AM.” Prin personalitate se referea la corp şi minte, procesele mentale şi biologice, practic – toate aceste lucruri care noi NU suntem, noi fiind conştiinţa în interiorul căreia aceste lucruri au luat naştere şi în interiorul căreia viaţa şi moartea înseşi se petrec, conştiinţa rămânând “aşa cum este”. I remain as I am.

Spuneam că această întâmplare m-a lăsat un pic zguduit, dar şi un pic mai înţelept şi mi-a deschis anume porţi. De 3 zile am re-început să practic Chi Kung-ul şi Surâsul Interior şi acum pot spune fără echivoc că simt energia şi mă simt extraordinar de bine după ce practic o tehnică simplă câteva minute. Prietenii mei care mai fac Reiki sau altceva vor râde de minte, eu cel care îi băteam la cap că “nu simt! nu simt!”. Acum pur şi simplu am simţit nevoia să re-încep să practic Chi Kung. Am făcut câteva mişcări simple de aducere a energiei de sus prin tot corpul, şi apoi mi-am văzut de treabă. Apoi am făcut o tehnică de încărcare a centrilor energetici şi mi-am dat seama că mă simt super plin de energie, ca şi cum m-aş fi sculat după 8 ore de somn dormite de la 11 la 7. Fiecare gură de aer părea de 10 ori mai sănătoasă decât aerul curat de la munte. Apoi am practicat în tramvai, când aveam o stare mai naşpa, o tehnică numită Surâsul Interior, pe care am învăţat-o cu Costin Vasile, profesorul cu care am început să studiez Chi Kung. Este o tehnică din sistemul Universal Healing Tao. La fel, în timp ce îmi imaginam energia vindecând fiecare organ (inima, plămânii, ficatul, splina, rinichii…), mi-am dat seama că nu mă mai simt ca în tramvai pe 30 de grade, ci mă simt super bine. Am să mai scriu despre asta.

Ca să fie clar, Chi Kung-ul, sănătatea şi chiar starea de bine fizic nu are absolut nicio legătură cu ceea ce urmăresc eu în meditaţie, dar totuşi uite că meditaţia Zen, pură, fără tehnică, duce chiar şi către astfel de realizări. Cred că se întâmplă aşa pentru că meditaţia te reconectează cu Sursa, şi prin aceasta, te reîntregeşte. Mie mi se pare cea mai vindecătoare. Deşi nu sunt acest corp, mă reflect în el, aşa că de ce să nu se simtă şi el un pic mai bine?

Îmi place să văd atât de mulţi oameni practicând introspecţia în zilele noastre. Este foarte bine şi pentru această planetă, pe care numai aşa o putem vindeca. Dacă înţelegi cine eşti, atunci apare compasiunea. Adevărata compasiune înseamnă a fi una cu toţi ceilalţi (nu a crede acest lucru în mod intelectual), iar atunci când ştii cine eşti, nu mai eşti separat de nimeni, deci cum ai mai putea să urăşti sau să sapi pe cineva?

Iar mai departe, dacă aţi rezistat până aici, vă recomand 3 comori ordinare, 3 videoclipuri care vorbesc acelei părţi din voi care e singurul lucru real şi etern, Sinele.

Un interviu cu Gangaji.

Mooji despre astm şi cum să rămâi neafectat în momente de panică

Şi Dolano, despre oamenii care au nevoie să simtă gelozie, agitaţie ca să simtă că trăiesc.

Meditaţia: zilele 6-10

Dan — Sat, 24 Jul 2010 16:40:30 +0000

Aceste 5 zile am meditat aşa cum mi-am propus. Am început să observ din ce în ce mai multe minute în care mintea este în repaus şi cât de frumos este acest lucru. De asemenea, acum pot spune fără echivoc că observ o stare de calm şi de concentrare mult mai mare în tot restul zilei, mă simt detaşat şi viu în acelaşi timp şi simt un echilibru emoţional mai mare decât înainte, care vine nu din abilitatea de a îmi controla gândurile, ci datorită unui început de conştientizare a faptului că eu nu sunt gândurile mele. De asemenea, astăzi m-am bucurat mult de lucrurile simple, de soare, de un tufiş… Iar aseară a fost foarte interesant pentru că am început să contemplez întrebarea “cine sunt eu?”, dincolo de minte, de gânduri… Practic, cine eşte cel care este conştient de faptul că există gânduri? În conştiinţa cui apar aceste gânduri? Iar atunci când nu mai sunt gânduri, de exemplu în somnul profund, fără vise, cine sunt eu atunci? Devin eu inexistent până când mă trezesc şi apar din nou gânduri, şi atunci eu exist din nou? Sau exist cumva în permanenţă, fie că sunt acum gânduri, fie că nu sunt?

De asemenea, un alt efect secundar şi necăutat este că în a 7-a zi, imediat cum am început meditaţia, fără niciun efort, mi-au venit în minte o grămadă de metafore despre ce face un coach, metafore pe care le pot folosi atunci când cineva nu înţelege cum e posibil ca un coach să ajute pe cineva despre viaţaşi situaţia căruia nu ştie nimic.

Ca urmare a meditaţiei, mă simt mai calm, mai atent, mai relaxat şi chiar am început să comunic într-un mod mult mai plăcut pentru mine şi mult mai puţin agitat decât înainte.

Jurnalul meu personal despre meditaţie, pe care îl voi publica odată la 5 zile, este mai ales pentru mine, dar şi pentru voi, ca să vedeţi că şi un om de la oraş, din Bucureşti, care face şi NLP şi este şi web designer şi are o viaţă cât se poate de modernă poate pune în aplicare unealta maeştrilor, meditaţia Zen, şi poate investiga un pic ce este dincolo de minte, dincolo de orice concept, dincolo de dualitate, de spaţiu şi de timp. Nu ştiu dacă vă ajută cu ceva ce scriu eu pe aici, dar poate este interesant. Ceea ce vă va ajuta cu siguranţă însă, este ceea ce urmează.

Mă bucur că de acum încolo reîncep să menţionez şi alţi oameni, pentru că aici chiar vreau să includ nişte videoclipuri cu cea mai puternică influenţă din viaţa mea de până acum, o maestră Zen de secol 21, a cărei abordare rebelă şi radicală este ceva cu totul unic şi puţin cunoscut. Imporant nu este să citeşti “despre” meditaţie ci să te aşezi jos şi să o faci. Ceea ce contează este conectarea cu maestrul interior, cu sinele suprem. Dar tocmai de aceea vreau să vă prezint o fiinţă iluminată care nu mai vorbeşte din perspectiva ei de persoană, ci din acea realizare a naturii divine şi eterne pe care a avut-o. Dacă veţi putea astfel să să simţiţi în vocea ei adevărul care vine de dincolo de cuvinte, atunci sunteţi foarte norocoşi.

Satsang-uri întregi găsiţi la friendsofdolano.org.

Meditaţia: primele 5 zile

Dan — Tue, 20 Jul 2010 08:42:39 +0000

Deja s-au scurs primele 5 zile. Nu, nu s-a comprimat timpul, dar am publicat articolul de ieri după ce începusem. Practic, lucram la el de câteva zile, şi l-am terminat abia ieri. Astăzi am deja pagina de “jurnal” pentru primele 5 zile, de miercuri 14 iulie până duminică 18 iulie.

Cum a decurs meditaţia

Ziua 1
Aş putea spune că am fost într-o stare desăvârşită de meditaţie dacă acum aş scrie pur şi simplu “nimic nu s-a întâmplat”. Dar primele 5 zile au fost un pic mai dificile, aşa că s-au întâmplat diverse lucruri. În prima zi totuşi, meditaţia mi-a prins foarte bine. Nu mi-a venit sa ma uit la ceas decât abia după vreo 12 minute. Am constatat că atunci când meditez, după un timp nu-mi mai doresc să fac ceea ce făceam înainte (dacă mă jucam, dacă mă uitam la un film). Mi-e greu să mă aşez jos şi să încep, dar odată ce încep nu mai vreau să mă opresc, decât după ce trece un timp destul de lung. Meditaţia este o dependenţă bună.

Am avut foarte multe ganduri dar le-am lasat in pace. Mi-au venit foarte multe idei bune, referitor la aproape toate problemele care m-au preocupat recent. E incredibil cate raspunsuri pot sa iti vina cand incetezi sa le cauti. Acest concept mi se parea un pic cliseu si chair si acum ma simt ciudat scriind aceste cuvinte, dar atunci cand chiar stai jos si faci asta, este cu totul altceva decat cand te gandesti la concept. Mi-am permis sa ma ridic, sa beau apa, sa ma uit la ceas, dar mi-a fost foarte usor si nu am simtit nevoia sa ma opresc. M-am oprit insa dupa fix 40 de minute dupa cronometru, iar dupa aceea am fost mult mai calm decat as fi fost in mod normal.

Ziua 2
După o zi destul de agitată şi o masă copioasă, nu eram în cea mai bună formă. Deşi în meditaţie corpul fizic nu mai contează, totuşi uneori te poate influenţa puţin. La un moment dat am stat pe canapea întins, pentru că abia mai puteam sta în fund. Observam cum imi veneau ganduri si imagini de la laser tag, ma vedam umbland prin labirint şi mă gândeam la ce s-a întâmplat. Pe masura ce m-am linistit, imi doream sa ma culc. De multe ori meditatia ma indeamna sa fac ceea ce imi trebuie, daca sunt obosit – sa dorm.

Nu este niciun lucru care-mi aduce mai multa bucurie, liniste si satisfactie ca momentele in care ma opresc din orice activitate mentala si pur si simplu stau nemiscat. Atunci cand gandurile nebunesti se potolesc, cand praful se aseaza, cand valurile se linistesc, cand rotitele se opresc, atunci gasesc pacea interioara si bucuria, esenta fiintei.

Imi aduc aminte de conferinta Quantum Zen unde un om din public i-a adresat urmatoarea intrebare maestrului
“Este afirmatia urmatoare adevarată? (o pauză retorică)
Care afirmatie? (întrebă nedumerit maestrul)
Urmatoarea: toata cunoasterea incepe atunci cand mintea se opreşte.”
Maestrul i-a raspuns intr-un mod pertinent si simplu, in stilul traditional Zen, spunandu-i ca daca el si-ar opri in acel moment mintea, nu ar mai putea intelege intrebarea si nu ar mai putea sa-i dea un raspuns. Prin urmare, si mintea are utilitatea ei. Dar meditatia adevarata presupune a nu folosi mintea, pentru a descoperi ceea ce este dincolo de minte. Îmi vine să râd de fiecare dată când îmi amintesc de întrebarea pusă de el, însă într-un fel chiar aşa simt şi eu: că totul începe atunci când orice activitate mentală se opreşte. Osho spunea ceva foarte frumos: “When you are no more, than you are.”

Nu este nevoie să ne luptăm cu gândurile pentru a le face să se oprească, totul este să nu participăm activ la dialogul interior, la procesul de gândire. O altă metaforă superbă referitoare la felul în care gândurile apar şi se liniştesc de la sine fără să intervenim am auzit-o la Michael Neill (autorul emisiunii Supercoach de pe Hay House Radio), care compara mintea cu un glob din acela plin cu apă şi cu steluţe şi praf şi tot felul de chestii, pe care îl scuturi sau îl agiţi pentru a face că tot ce are în el să înceapă să se învârtă. Dacă ai vrea ca praful acela să se liniştească, nu ai încerca să te lupţi cu globul, să îl scuturi şi mai tare. Pur şi simplu, ai înceta să mai agiţi globul, iar praful s-ar aşeza de la sine mult mai uşor decât dacă ai încerca să faci ca fiecare firicel de praf să se aşeze la locul lui.

Ziua 3
Mi-a fost mai uşor, dar mă tot durea gâtul (o problemă constantă pentru mine, pe care am rezolvat-o miraculos acum 2 zile, şi o să vă spun cum). M-am fâţâit mult şi pentru că eram destul de obosit, pe la sfârşit am stat câteva minute întins în pat deşi meditaţia nu mi se pare prea eficientă în felul ăsta. Este ciudat, dar dacă stau la calculator sau mă uit la un film, nu simt oboseala, însă atunci când mintea se opreşte, sau măcar se potoleşte un pic, devin mai conştient de corpul meu şi dacă eram obosit, încep să simt lucrul ăsta. Cred că meditaţia ar fi un remediu foarte bun pentru cei care nu pot să doarmă sau nu vor să se culce la timp.

Ziua 4
Astazi a fost mult mai usor decât datile trecute, nu m-a mai deranjat nimic fizic.
Dupa ce am venit acasa, pe la 22, am început sa fac alte chestii la calculator, sa ma joc, si abia pe la 23:20 mi-am dat seama ca “bai, tre sa meditez 40 de minute!”, asa ca nu eram chiar nerabdator sa o fac, si am început într-un mod diferit în sensul ca am pus sa cânte Gayatri Mantra cântata de Deva Premal si apoi Om Mani Padme Om si Moola Mantra, si le-am lasat sa cânte timp de vreo 30 de minute. În timpul asta, tot îmi veneau fel si fel de gânduri, multe din ele referitoare la ce o sa scriu aici pentru voi. Observ ca faptul ca tin acest jurnal online ma saboteaza un pic în sensul ca, orice se întâmpla în meditatie, îmi vine imediat gândul ca voi scrie aici acel lucru. Cu toate astea, însa, ma voi bucura cel mai mult atunci când voi putea sa scriu: Nimic nu s-a întâmplat. Când o sa scriu asta, atunci înseamna ca am meditat cu adevarat. În orice caz, astazi gândurile au fost mult mai putin navalnice. În primele 20 de minute ele tot apareau se agitau, însa dupa un timp, mi-am dat seama cum ele au început sa fie din ce în ce mai tacute, si am început sa aud mantrele. Atunci mi s-a parut amuzant faptul ca, desi meditam practic cu muzica, nu auzeam muzica din cauza gândurilor. Dupa un timp am început sa aud doar muzica, iar dupa înca ceva timp, am închis muzica si a fost cel mai bine. Atunci am început sa fiu constient de un fel de avatar al meu dar un pic mai mare, cu un cap mai înalt decât mine, care statea neclintit si se uita drept înainte cu o privire hotarâta de tigru. Mi-am dat seama ca acest “eu” nu este tulburat de nimic si ca el este acolo pentru mine orice s-ar întâmpla si oricât de nehotarât sau de stresat as fi eu din cauza circumstantelor exterioare. Am încercat sa ma identific cu acesta, si am simtit cum întregul corp devine parca mai puternic, am putut sa stau mai drept si am simtit cum cineva ma trage de moţ în sus (toti profesorii de Chi Kung îti spun ca trebuie sa ai coloana dreapta si sa simti ca “cineva te trage de moţ în sus”). Am decis atunci sa ma concentrez asupra chakrelor si sa le activez cu energia acestui avatar, si pot spune ca a fost o experienta interesanta. Ultimele 10 minute au trecut aproape fara sa-mi dau seama, si am încheiat meditatia dupa 42 de minute de data asta.

Ziua 5
Am meditat doar 20 de minute pentru ca muream de somn, si a fost ok. Am decis să recuperez în ziua următoare.

Echilibrul emoţional

Nu pot spune că simt o mare diferenţă în ceea ce priveşte echilbrul meu în timpul zilei, dar cred că asta se întâmplă mai ales pentru că am făcut mereu altceva, nu m-am confruntat cu acelaşi gen de situaţii, caz în care cred că m-aş fi descurcat mai bine. Practic, zilele astea am făcut ordine (masivă) în toată casa, mi-am pus în ordine toate treburile, făcut nişte progrese majore în câteva zone ale vieţii mele, m-am întâlnit cu oameni, dar nu au fost foarte multe situaţii de interacţiune cu oameni, mai ales situaţii problematice în care stăpânirea de sine să intre în joc.

Cand nu mai ştii ce să faci, nu face nimic: meditaţia Zen

Dan — Mon, 19 Jul 2010 14:48:30 +0000

Ai simţit vreodată că te zbaţi în zadar să rezolvi o problemă şi posibilităţile par extrem de limitate, ca şi cum ai fi prins într-un joc în care e imposibil să câştigi, sau ca şi cum ai fi un pion singuratic pe o tablă de şah înconjurat de piese adverse mai puternice, cărora nu le poţi face faţă? Aşa poate părea viaţa – ca o luptă continuă, dar numai atunci când eşti înţepenit în perspectiva limitată a omului obişnuit, care se consideră separat de toţi ceilalţi oameni, un organism biologic într-o lume complexă care nu este sub controlul lui. Aceasta este aşa-numita viziune greşită, dualistă. Cu alte cuvinte, de o parte eşti tu iar de cealaltă parte este restul lumii. Există unele lucruri care sunt sub controlul tău, şi altele asupra cărora nu ai niciun control. Acest lucru poate fi adevărat din puctul de vedere al individului care crezi că eşti “tu”. Acel organism biologic prin ochii căruia vezi lumea, crezi că acela eşti “tu”. Dar eu nu cred că acela este cine eşti tu, aşa cum nu cred că EU sunt acest organism care scrie aceste rânduri pe laptop. Acest corp este doar o unealtă pentru mine, ca şi acest laptop. Dar identificarea cu forma noastră finită, ideea că suntem “cineva”, un individ, aceasta este perspectiva care a dat naştere luptei pentru supravieţuire, persecuţiilor religioase, războaielor, geloziei şi tuturor conflictelor dintre oameni. Nu ştiu voi, dar eu m-am săturat să fiu prins în acest joc de-a şoarecele şi pisica, în această competiţie în care există învingători şi învinşi, prădători şi victime, şi în care existenţa îmi este ameninţată pentru că la un moment dat există moartea fizică.

Prin urmare mi-am propus să mă înscriu pe autostrada care duce către eliberare, care, din punctul meu de vedere, este meditaţia Zen. Aveam tendinţa să explic ce este meditaţia şi ce face ea, dar am decis să scriu totul strict din perspectiva mea – cum anume meditez eu. Mai am un articol scris despre meditaţie, dar pe acela l-am scris pe un ton mai informativ, pentru cei care nu sunt atât de familiar cu acel subiect. În acest articol însă, totul se referă la experienţa mea, pentru că am decis să fac un nou test de 30 de zile în care voi medita timp de 40 de minute pe zi. Mă voi abţine să fac referire la orice fel de maeştrii de la care am învăţat sau care m-au inspirat, pentru că până pe data de 23 iulie, nu vreau să vă mai recomand să citiţi nimic sau să mergeţi la nimeni, veţi citi numai opinile mele şi articole scrise din experienţa mea, pentru că încă nu s-a terminat celălalt test de 30 de zile în care nu laud alţi oameni. Vă recomand să mergeţi doar într-un singur loc, dacă vreţi, şi anume înăuntrul vostru, fie printr-o meditaţie ca cea pe care o fac eu, fie printr-o alta cum vreţi voi.

Am să încep prin a exprima întâi forma mea personală de spiritualitate prin câteva metafore care mi-au venit în minte ieri, în timpul meditaţiei, metafore referitoare la relatia dintre eul nostru limitat şi Sinele suprem, adevărata noastră identitate.

Gândiţi-vă că ati juca sah si dintr-o data ati incepe sa va identificati cu unul dintre pionii de pe tabla de sah. Ati uita cu alte cuvinte ca sunteti voi insiva, jucatorul care muta piesele, care ia deciziile, si ati incepe sa va credeti un pion. Ati fi pe tabla de sah, care este limitata, bi-dimensionala si are un numar finit de posibilitati, si nici macar vointa proprie nu aveti, ci o mana invizibila pare sa va controleze destinul. Asa traim noi toti viata asta. Acum imaginati-va ca voi, pionul, va amintiti brusc ca nu sunteti pionul, ci sunteti jucatorul de sah, cel care vede tabla de sus si care muta piesele. Brusc, sunteti intr-un spatiu tri-dimensional si posibilitatile voastre depasesc cu mult cele 64 de patratele ale tablei de sah. In plus, nu numai ca nu sunteti piesele de pe tabla de sah, dar odata ce jocul s-a terminat, puteti sa aruncati toate piesele intr-o punga si sa nu va mai pese de joc. Puteti sa va duceti sa va vedeti de treaba. Daca ati fi ramas identificati cu pionul, atunci sfarsitul partidei de sah ar fi insemnat moartea, trecerea in nefiinta, in abis. Dar din fericire, v-ati adus aminte la timp ca nu sunteti acel pion, ci sunteti ceva mult, muuuult mai complex. De aceea, cred ca e bine sa ne trezim inainte ca acest corp sa moara. Daca atunci cand mori, aceasta minte a ta nu este eliberata, cum spunea si Dolano, I can only say “good luck!” :)

O alta metafora este cea cu valurile si oceanul, pe care-mi amintesc ca ne-a spus-o si trainerul de la NLP, dar in alt context – cel al relatiilor cu altii. Gandeste-te ca tu esti un val mare si smecher care se tot umfla si devine din ce in ce mai mare si mai fioros, si la un moment dat, un alt val incepe sa se formeze inaintea ta, care incepe sa ia din apa care te formeaza pe tine. Probabil ca vei incepe sa te certi cu el si sa-i zici “da-te ma la o parte, nu vezi că abia mă făceam şi eu mare şi urma să mă prăvălesc furtunos?” Dar ce s-ar întâmpla dacă amândoi v-aţi da seama că nu sunteţi valurile, ci sunteţi Oceanul ? Aţi mai vrea să vă certaţi între voi?

Prima metaforă care mi-a venit a fost însă cea a calculatorului şi a programelor din el. Practic, astăzi gândurile se ridicau şi se terminau la fel ca barele de la Winamp atunci când asculţi muzică, şi ai acele mici mare care se ridică de fiecare dată când este o bătaie mai puternică de muzică, după care se prăbuşesc de unde au venit. Acestea sunt gândurile, dar noi de obicei credem că noi suntem gândurile noastre, sau suma gândurilor noastre. Sau mintea care gândeşte aceste gânduri, adică în acest caz Winamp-ul care produce acele bare. Dar dacă ne-am da seama că noi suntem de fapt muzica ce determină cum se produc acele bare? Sau dacă ne-am da seama că noi suntem Windows-ul înăuntrul căruia rulează Winamp-ul, precum şi alte programe? Dacă ne-am da seama că suntem calculatorul, cu tot ce are în el, atât hardware, cât şi software? Şi dacă, în final, ne-am da seama că nu suntem nici calculatorul, ci suntem persoana care lucrează la calculator şi care vede ce este pe ecran – cu alte cuvinte observatorul, Văzătorul?

Problema cu toate aceste exemple este insa faptul ca cine esti in final este tot ceva finit (jucatorul de sah este doar un om in intregul univers; Oceanul este doar o mica parte din planeta Terra care este doar una din miliardele de planete din univers…). Dar cine eşti tu cu adevărat este ceva infinit de complex şi incomprehensibil pentru mintea raţională şi pentru logica noastră. Însă totuşi, aşa cum ne spun marii înţelepţi, mintea noastră umană este cea mai dezvoltată, şi ea poate ajunge să cunoască adevărata noastră natură, de aceea există iluminarea. Mintea nu poate să înţeleagă, dar poate să cunoască şi să devină una cu adevărata noastră natură. Atunci, mintea este eliberată şi devine un instrument al perfecţiunii, al Sursei.

Unealta maestrului: meditaţia

Pentru mine meditaţia adevărată, nu mult diferită de meditaţia Zen, înseamnă pur şi simplu să “stai jos”. Practic, tot ce trebuie să faci este să stai jos, preferabil cu coloana cât de cât dreaptă şi să nu faci nimic. Nu trebuie să îţi controlezi gândurile, nu trebuie să încerci să îţi linişteşti mintea, nu trebuie să te concentrezi asupra respiraţiei (deşi poţi să faci lucrul ăsta), nu trebuie să murmuri silabele sfinte – tot ce trebuie să faci este să rămâi în repaus şi să fii martorul gândurilor şi al trăirilor tale, fără să intervii. Eu nu am reuşit niciodată să meditez stând întins, cuma starea de meditaţie mi se pare greu de atins când stai în pat, plus că rişti să adormi. Dar mai mult de atât, eu n-aş face nimic.

Meditaţia mi se pare cea mai de încredere unealtă. Nimeni nu intervine, nimeni nu-ţi spune ce să faci. Cum să nu ai încrere în acest lucru? Nu analiza, nu gândi, nu încerca să nu gândeşti, nu urmări respiraţia – nu face nimic. Fii observatorul. Aceasta este meditaţia pentru mine. Uneori îmi vin o grămadă de gânduri dar e suficient dacă le ignor. După un timp ele încep să apară şi să dispară singure de unde au venit. Aceasta este meditaţia pasivă. Eu am practicat mai multe meditaţii active, vindecătoare, precum Surâsul interior şi meditaţia de activare a orbitei microcosmice, care se bazează pe principiile Chi Kung şi ale medicinei tradiţionale chineze, şi sunt foarte bune pentru cultivarea sănătăţii şi a echilibrului emoţional. Am auzit că multor oameni le e greu să mediteze fără a avea un focus, un obiect de concentrare sau o vizalizare, ceva care să le ocupe mintea. Puteţi citi şi ce am scris în lucrarea despre Yoga, cu meditaţiile acelea senzaţionale care dau practicantului puterea de a pătrunde însăşi esenţa obiectului meditaţiei. Dar toate aceste practici sunt pentru minte şi corp, pentru corpul energetic eventual. Dar un corp, chiar şi energetic, înseamnă tot identitate, înseamnă separaţie, înseamnă un eu care are energie şi care vibrează şi străluceşte şi face şi drege. Meditaţia pasivă îţi arată în direcţia Sinelui tău, îţi arată înspre cine eşti.

Timp de 30 de zile, mi-am propus să meditez în fiecare zi timp de 40 de minute. După fiecare 5 zile am să postez o pagină de jurnal în care am să povestesc impresii şi eventual ce s-a întâmplat în timpul meditaţiei, precum şi felul în care s-a transformat experienţa vieţii pentru mine în restul timpului, când îmi văd de treabă.

Ca să fie clar, eu nu cred că prin meditaţie poţi ajunge să cunoşti cine eşti, nu cred că este suficient. Cred că avem nevoie de ajutor şi din fericire, acest ajutor există. Dar cred că prin meditaţie putem ajunge să întrezărim cine suntem, dincolo de minte, corp şi personalitate, dincolo de procesele noastre de gândire. Ceea ce întrezărim în meditaţie, nu cred că este cine suntem, ci este reflecţia a cine suntem. Dar este un început, şi îmi doresc să înţeleg mesajul meditaţiei. Poate că unii dintre voi aţi descoperit că lucrurile stau altfel, sau cel puţin aveţi o altă viziune, pe care puteţi să mi-o spuneţi. Eu îmi propun să văd ce îmi spune liniştea acum.

Deja au trecut primele 5 zile în care am meditat aşa cum mi-am propus, câte 40 de minute, şi am să scriu în curând despre ele.

Un spirit m-a tras de mânecă! Regăsind respiraţia şi bucuria interioară

Dan — Tue, 01 Jun 2010 16:37:54 +0000

Ştiam şi eu că respiraţia este una din cheile sănătăţii şi ale liniştii interioare şi că bucuria interioară este într-un fel esenţa fiinţei noastre, pentru că ori de câte ori facem ceva fiind cu totul prezenţi şi relaxaţi, bucuria interioară, ne spun marii învăţaţi, este starea noastră naturală. Şi totuşi, pentru mulţi oameni agitaţia, nebunia şi comportamentul compulsiv par să fie starea în care se găsesc cel mai des. Nici eu nu eram foarte diferit de ei.

Agitaţie, draci şi terorişti

În ultima vreme am fost extrem de agitat, grăbit, repezit şi stresat, încercând să fac o grămadă de lucruri şi să absorb o grămadă de informaţii şi materiale, dar neglijând cea mai importantă practică dintre toate, şi anume liniştea, repausul. La această situaţie a contribuit probabil şi faptul că am reinstalat jocul Counter Strike, un joc destul de capabil să creeze dependenţă, jucat pe sute de servere româneşti. Acolo, jucătorii se omoară între ei într-un joc destul de angajant, în care precizia, rapiditatea, anticiparea şi strategia, adică deciziile inteligente, sunt absolut necesare pentru succes. Acest joc este numai un exemplu de situaţie în care eu, ca şi alţii, încercăm non-stop să devenim mai buni, să ajungem cu alte cuvinte undeva, la un scor mai bun, un rezultat mai şmecher, ceva care să ne satisfacă orgoliul şi să ne dea un motiv pentru a ne opri spunând “Yes! Am reuşit!”.

Fiind tot mai agitat, cu licenţa, cu multele site-uri la care lucrez, cu Facebook-ul, cu trimis şi aşteptat tot felul de mailuri, pierdusem orice contact cu pacea interioară şi anxietatea şi dubiile puseseră stăpânire pe mine. Dacă nu vreţi să pună stăpânire şi pe voi aveţi grijă, pentru că urmează nişte gânduri negre… urmare de unele albe la sfârşit, cu îngeri :) Chestia este că în acea agitaţie, în mijlocul ei învolburat, mi-am dat seama că de fapt, toate preocupările mele continue nu erau decât un alt mod de a scăpa de realitate, o realitate pe care nu o înţelegeam şi care începeam să mă tem că se rezumă la această lume materială lipsită de sens, la acest joc de-a şoarecele şi pisica, unde se face comerţ cu iubire, această luptă şi competiţie a tuturor contra tuturor într-o cursă din care niciunul din noi nu va ieşi cu viaţă. Astfel am început să simt nevoia tot mai presantă de a obţine claritatea, de a avea nişte răspunsuri şi de a regăsi liniştea, pentru că oricâte site-uri aş fi făcut, oricâţi terorişti aş fi omorât la Counter şi oricâte lucruri aş fi învăţat să fac, nu aş fi reuşit să ajung nicăieri dacă nu mă opream din cursa aceea în jurul cozii.

Universul a ţinut să-mi arate că ştie mai bine ce am nevoie

Astfel am ajuns să-mi dau seama cât de presantă este nevoia de a mă reconecta cu pacea interioară, cu mine şi cu Spiritul, pentru că de când ascult Hay House Radio unde atâţia coachi, doctori şi oameni de ştiinţă vorbesc despre conştiinţă şi spiritualitate, am început să cred că o experienţă personală a spiritualităţii nu este atât de inaccesibilă şi că nu trebuie să aştept până când voi ajunge în Puna, India. Pe scurt, îmi doream să am o înţelegere şi o experienţă mai personală a ceva dincolo de lumea asta, care să-mi sugereze că suntem mai mult decât nişte organisme biologice iar conştiinţa noastră, mai mult decât nişte impulsuri electrice într-un supercomputer bio-chimic.

Una din persoanele cele mai minunate pe care le ascultam la radio, una din cei mai mari experţi din lume în domeniul abilităţilor intuitive şi spiritualităţii este fără îndoială Sonia Choquette, Ph.D., autoare renumită a 7 cărţi de succes printre care şi Trust Your Vibes şi Ask Your Guides: Connecting to Your Divine Support System. Ascultasem doar de vreo două ori emisiunea ei radio şi îmi plăcuse, mai ales că subiectele se potriveau perfect cu ceea ce mă preocupa pe mine la acel moment, dar nu atinsese exact problema mea (care cred că este destul de sucită). De când ascult acest radio, vă imaginaţi că le-am povestit tuturor prietenilor mei despre el şi le-am trimis linkul şi tot, sperând că şi ei o să asculte şi o să putem discuta dup-aceea. Nici gând să se întâmple asta, însă ceea ce a fost tare este că o persoană minunată din cercul meu de prieteni a intrat în posesia cărţii The Answer Is Simple, una din cărţile mai noi ale lui Sonia Choquette, primită de la o prietenă de-a ei de la cursul de NLP. De unde s-a nimerit aşa? Cine traduce aceste cărţi şi le aduce în România? Habar nu am! Aş fi fost gata să pariez că nimeni nu a auzit de tipul ăsta de cărţi la noi. Şi totuşi, uite ce minune, această carte mi-a aterizat practic pe masă (în variantă xerox), iar acest dar primit reprezintă de asemenea primii 5 RON manifestaţi de Experimentul de miliarde. Cert este că în această carte, autoarea vorbeşte despre iubirea de sine şi trăirea în armonie cu spiritul tău, şi cum ele te pot elibera de anxietate şi disperare. Faptul că era tradusă în română nu mă atrăgea în mod deosebit, dar m-am bucurat enorm să văd că astfel de cărţi ale unor astfel de oameni sunt traduse de mulţi ani la noi în ţară.

Un spirit m-a tras de mânecă

Observasem de ceva vreme că atunci când mă joc la calculator, parcă nu mai am stare şi încep să simt foarte multă anxietate, ca şi cum ceea ce fac ar fi greşit şi ar exista un mare pericol care mă paşte dacă nu mă opresc. Ieri însă această senzaţie s-a acumulat în aşa măsură, încât pur şi simplu nu am mai putut rezista şi, deşi jucam destul de bine (am făcut mari progrese, dădeam numai headshot :D ), a trebuit să dau exit cu grabă, ca şi cum cineva m-ar fi smuls din acel joc. După ce mi-am tras suflul câteva secunde, am luat imediat cartea lui Sonia Choquette şi m-am apucat să citesc. Pe scurt, citind din paginile acestei cărţi am ştiut că am găsit răspunsul!, şi spun asta pentru că am ştiut-o la nivel fizic, ca o cutremurare la fiecare pasaj citit, n-am mai păţit aşa ceva. La un moment dat, am simţit chiar că sunt înconjurat de ceva dumnezeiesc, de o vibraţie înaltă. Iar unul din răspunsurile simple care s-au ivit chiar din primele pagini a fost respiraţia!!! Unde era respiraţia mea in ultima vreme? Dispăurse cu desăvârşire. Sonia spune că practica respiraţiei profunde este esenţială atunci când eşti într-o stare… ca a mea… pentru că respiraţia este Spirit! Atunci când respiri eşti în contact cu Spiritul, eşti în Spirit şi eşti conectat cu tot ceea ce există, pe când atunci când te închizi în tine ai tendinţa să respiri superficial şi să-ţi ţii respiraţia, exact aşa cum făceam eu. Aşa că am urmat sfatul, şi am constatat că la început pur şi simplu corpul meu refuza să respire profund, a trebuit să trag de el ca să-l conving că nu este ceva rău să laşi aerul să intre în tine! Insa după aceea totul a revenit la normal şi mi-am dat seama ce pierdusem până atunci, din cauză că mă pierdusem prin mintea mea.

O fiinţă minunată mi-a arătat cum poţi transcende suferinţa

Dan — Tue, 11 May 2010 06:57:02 +0000

“I’m not a pain doctor. But I am a suffering doctor.” – Gangaji, enlightened spiritual teacher

Suferinţa este un lucru cu care de câte ori ne întâlnim, încercăm să fugim de ea, să o facem să dispară. Folosim tot felul de tehnici de schimbare a stării de spirit, bem alcool, luăm pastile, ne pierdem şi evadăm în jocuri sau ne tot gândim cum a putut apărea acea suferinţă şi de ce ni se întâmplă tocmai nouă. Dar Gangaji, în acest Satsang în care vorbea cu oameni bolnavi de cancer sau care se temeau că vor muri, le schimba diametral perspectiva, învăţându-i nu să elimine durerea, ci să intre cât mai adânc în ea. Atunci când accepţi durerea şi mergi şi mai adânc înăuntrul ei, descoperind eventual frica, şi apoi mergi adânc înăuntrul acestei frici, descoperi acolo ceva incredibil: pacea. Asta era experienţa tuturor celor cu care a stat de vorbă în acel Satsang, ţinându-le mâna şi transferându-le parcă acea pace absolută pe care ea a descoperit-o de când a găsit iluminarea alături de Punjaji. Aceşti oameni care erau măcinaţi de cele mai negre frici, erau total transformaţi şi plângeau cu lacrimi de bucurie. Profund şi cutremurător – acest Satsang este ceva ce orice om ar trebui să vadă, căci toţi ne vom confrunta, mai devreme sau mai târziu, cu moartea.

Cu toţii ne confruntăm cu suferinţa sub o formă sau alta. Şi oricât de bine mi-ar merge acum, nu ştiu ce se va întâmpla mai târziu. De aceea cred că e important să învăţăm lecţia despre suferinţă ca să nu trebuiască să ni se întâmple ceva rău ca abia atunci să înţelegem. Oamenii fac multe lucruri violente din cauză că vor cu tot dinadinsul să evite suferinţa, din cauza fricii şi a incapacităţii de a face faţă emoţiilor.

De fapt, am vrut să văd faptul că suferinţa este ceva ce apare întotdeauna atunci când te opui la ceea ce există, atunci când nu accepţi ceea ce se întâmplă, şi că ea dispare instantaneu atunci când eşti prezent şi trăieşti întâmplarea şi simţi ceea ce simţi, dar fără să te opui. Şi vă spun că lucrul ăsta mi-a schimbat viaţa. Dacă cineva mă enervează, nu trebuie neapărat să mă cert cu el sau să-l conving că a greşit – în momentul în care am ieşit pe uşă, mi-a trecut şi deja pot să mă uit la copaci şi să mă bucur de vremea de afară. Dacă mi-e frică să fac ceva nu mai văd lucrul ăsta ca pe ceva negativ, frica nu mai e ceva neplăcut. Este pur şi simplu o stare. Această schimbare de perspectivă îţi poate schimba total relaţiile cu cei din jur şi modul în care vei acţiona. Este mult mai uşor să ai compasiune atunci când trăieşti astfel şi când toate lucrurile care te enervează sau care te întorc pe dos, nu le mai vezi ca pe ceva rău şi nu te mai lupţi cu ele, ci le laşi să treacă prin tine. Emoţiile negative dispar mult mai rapid dacă nu încerci să le faci nimic, ci doar le trăieşti şi le accepţi.

Uitaţi-vă la acest minunat Satsang – vă va schimba viaţa. O puteţi vedea pe Gangaji şi la una din diversele retreat-uri pe care le ţine într-o ţară aproape de voi, sau puteţi vizita site-ul ei. Sunteţi extrem de norocoşi că aţi aflat despre ea!

Mananca mai puţin pentru a-ţi mări energia şi intuiţia

Dan — Fri, 07 May 2010 07:03:24 +0000

“Want to learn to eat a lot? Here it is: Eat a little. That way, you will be around long enough to eat a lot.” – Antony Robbins, american advisor to leaders

Se spune că dacă te scoli de la masă fără să fii plin, vei trăi mai mult şi mai sănătos. Cand mananci mai puţin dai corpului tău ocazia să econimisească energia consumată pentru digestie, iar apoi fiecare masă o vei savura mai cu plăcere şi poate chiar vei mesteca mai bine, ceea ce te ajută să extragi mai mulţi nutrienţi. Mâncatul în exces, mai ales de ciocolată, dulciuri, fast food şi alte asemenea lucruri nu este cauzat de o nevoie a organismului, ci de stima de sine scăzută sau de o nevoie emoţională nesatisfăcută. Acest lucru face să scadă endorfinele, serotonina, opiaţii şi. Este important să fim în contact cu noi înşine şi să adresăm cauzele acestor dezechilibre.

Ceea ce multă lume nu ştie însă este că atunci când mănânci puţin te poţi simţi extraordinar de bine! Eu de mult timp mănânc dimineaţa numai câteva fructe şi beau ceai verde, şi mi se face foame abia mai târziu. De asemenea, de peste 2 ani nu mai mănânc decât foarte rar carne şi nu mi-a dăunat absolut deloc. Am făcut anul trecut analize care mi-au ieşit excelent! Mă menţin la 65 de kile de peste 5 ani, ceea ce este în normele recomandate ca raport greutate-înălţime orice ar vrea unii oameni să insinueze :P.

O altă formă de a mânca mai puţin este postul. Acesta nu e doar o practica religioasă, ci este o metodă excelentă de detoxifiere şi purificare atât fizică, cât şi mentală. Există fel şi fel de moduri de a ţine post (fast în engleză) – postul cu doar 3 mere pe zi, postul cu sucuri naturale, postul negru…

Ideea este că e sănătos şi plăcut să mănânci puţin şi să ai perioade în care nu mănânci deloc. Desigur, mai există şi alte metode de detoxifiere precum cea în care timp de 92 de zile te ospătezi din belşug numai cu sucuri presate larece (cu un storcător bun). Poţi să faci suc de fructe, legume, spanac, lăstari de grâu şi alte asemenea bunătăţi! Căutaţi pe Google despre “juice feast” (nu “fast” ci “feast”) şi puteţi citi relatările lui Steve Pavlina când a încercat să facă această încercare, deşi nu a dus-o până la capăt.

Dezvoltarea intuiţiei

Unul din motivele pentru care am început eu să mă re-interesez de detoxifiere şi purificare este că vreau să îmi dezvolt intuiţia. Pentru cine nu este familiar cu domeniul intuitiv, el presupune re-trezirea abilităţilor noastre adormite precum abilitatea de a ştii intuitiv încotro să o iei în viaţă, de a ajunge la cei mai buni profesori (aşa cum am ajuns eu) şi la cei mai buni parteneri de afaceri, dar şi abilitatea de a te conecta cu lumea spiritului. Unul din cele mai importante lucruri este să-ţi ridici vibraţia pentru a putea face aceste lucruri, iar sănătatea corpului este una din condiţiile cu care poţi să începi, ceea ce te va ajuta în plus să te simţi mai bine în fiecare zi.

Quantum Zen – un director de la CERN care este şi maestru Zen a vorbit la Bucureşti

Dan — Thu, 22 Apr 2010 19:37:52 +0000

Am fost astăzi la conferinţa Quantum Zen susţinută de Vincent Keisen Vuillemin, Directorul Departamentului de Inginerie al CERN (Laboratorul European pentru Fizica Particulelor Elementare) şi… aţi ghicit, maestru Zen. Ce poate fi mai interesant? Dacă nu ştiaţi, CERN este gazda acelui accelerator de particule enorm numit Large Hadron Collider (LHC) care are o circumferinţă de 27 Km, situat la 175 de metri sub graniţa dintre Franţa şi Elveţia printre altele. În orice caz, Mr. Keisen este director undeva acolo şi iată că, pe lângă faptul că şi-a construit o carieră de succes în domeniul fizicii qunatice, el practică de 30 de ani meditaţia Zazen.

Conferinţa de astăzi a fost pe tema paralelei care se poate face între descoperirile fizicii quantice şi Zen. Nu a fost una încărcată de detalii tehnice ci o paralelă realizată la nivel de cunoaştere elementară şi intuitivă. Mi se pare interesant faptul că şi un om de ştiinţă face acelaşi paralelism pe care îl fac mulţi alţi filozofi sau mistici vorbind despre diverse fenomene, la care li se răspunde de obicei că ar fi naivi şi că nu au dreptul să vorbească despre fizica quantică astfel. Uite că un om care chiar lucrează în acest domeniu la nivel înalt face comparaţiile tot cam în acelaşi mod şi la acelaşi nivel, dar pentru că ştim cine este, îi acordăm credibilitatea ca să facă acest lucru.

Ceea ce mi s-a părut plictisitor a fost faptul că toată conferinţa a fost tradusă de către un translator, ceea ce crea nişte pauze în discurs şi mai lungi decât cele pe care le-ar fi făcut el, vorbind destul de rar. Înţeleg că era vorba de Zen şi de linişte, dar să auzi acelaşi lucru de 2 ori, o dată în engleză şi odată tradus mai mult sau mai puţin bine în română nu este cel mai fericit mod de a asculta pe cineva vorbindu-ţi. Sunt mult prea obişnuit cu persoane care-ţi vorbesc direct, ca şi cum ai fi frate cu ei, care vorbesc liber şi într-un ritm al lor, cuvintele lor pătrunzându-ţi până dincolo de minte direct în suflet.

În orice caz, a fost cât de cât interesant, deşi am aflat de 100 de ori mai multe despre fizica quantică ascultându-l pe Michio Kaku pe Youtube, dar e a devărat că el nu vorbeşte şi despre Zen. Partea cu întrebări de la sfârşit a fost destul de amuzantă, pentru că spectatorii au pus nişte întrebări cât se poate de întortocheate şi de amuzante. La un moment dat nici Monsieur Keisen nu s-a mai putut abţine şi a spus că aceste întrebări sunt la nivel mental foarte complexe şi se poate răspunde orice la ele, dar Zen-ul este o practică pe care trebuie să o faci ca să o înţelegi, iar paralela între fizica quantică şi Zen nu este una directă, legătura fiind mai subtilă. Acum, el a fost cel care a ales subiectul ăsta :).

Pentru cei care vor să vadă următoarea conferinţă, cât şi la practica Zazen cu maestrul Keisen din weekend (La templul zen din Bucureşi numit Mokushozen), găsiţi detaliile aici.

Învaţă engleza şi vei descoperi că trăieşti într-o lume fantastică

Dan — Thu, 22 Apr 2010 19:11:29 +0000

Engleza îţi dezvăluie cele mai mari resurse spirituale, medicale, psihologice şi ştiinţifice care au existat vreodată, şi sunt la dispoziţia ta acum cu o simplă căutare pe Google. Sigur, multe cărţi se traduc şi în română, dar să nu poţi interacţiona cu autorul, să nu poţi conversa pe un forum cu toţi oamenii din lume interesaţi de acel subiect…? Şi-n plus, ce mare noroc avem, să poţi asculta chiar la tine acasă un maestru zen din India, un fizician şi co-autor al teoriei stringurilor sau un Life Coach celebru care răspunde la întrebări în direct?

Le vorbesc deseori prietenilor mei despre nevoia vitală de a şti engleza, de fiecare dată când aflu cu stupoare că unii dintre ei nu o ştiu. Eu cunosc engleza perfect: am învăţat-o de mult, am citit despre Tao în engleză, am fost în SUA cu Work and Travel şi apoi am început să citesc blogul lui Steve Pavlina şi să postez pe forumul lui, unul din cele mai mari forumuri de dezvoltare personală din lume.

Pot să înţeleg pe oricine vorbind în engleză: indieni, chinezi, turci, britanici, neo-zeelandezi… oameni care ştiu bine, oameni cu care trebuie să vorbeşti greşit ca să te poată înţelege… toate categoriile de oameni. Înţeleg ce se spune în piesele de hip-hop şi ce spun filozofii cei mai complicaţi.

Cum am ajuns să înţeleg aşa de bine?

Deschiderea. Deschiderea faţă de lume, faţă de alternative, faţă de spiritualitate, faţă de sănătate alternativă. Dacă nu aş fi avut această deschidere, atunci când am primit prima oară o carte a lui Barefoot Doctor (care nu s-a tradus nici până-n ziua de azi la noi), nu aş fi citit-o, şi nu aş fi ajuns să aflu despre Tao, să fac cursuri de Tai Chi, să aflu de Steve Pavlina şi să-mi doresc o carieră în dezvoltare personală. Pe vremea aceea, nici eu nu înţelegeam toate cuvintele, mai ales denumirile părţilor corpului şi cuvintele acelea atât de simple şi de frumoase din engleză care pot fi folosite ca un laser, pentru a exprima exact ceea ce vrei, fiind absolut clar la ce te referi, dar având maximă flexibilitate în folosirea lor. Am citit de atunci mulţi autori, fiecare cu stilul lui, şi folosind dictionary.com şi internetul, am ajuns să iau Cambridge-ul Advanced cu Grade A fără a face nici măcar un curs pregătitor la British Council.

O limbă ultra-versatilă şi precisă

Ceea ce îmi place aşa mult la engleză este faptul că-ţi permite să te exprimi foarte clar şi uşor, având o structură care poate crea uşor cuvinte din alte cuvinte. Cu ele se poate crea umor şi se pot folosi nenumărate nuanţe fine dar fără ca, pentru ascultător, să fie ceva neclar.

Eu ştiu să spun multe lucruri în engleză pe care nu le-aş putea spune în română, pentru că ori nu există cuvinte, ori ar fi nevoie de prea multe cuvinte şi atunci ai suna ca un dicţionar. Ştiu că dacă aş da acum câteva exemple mi s-ar răspunde că nu-i adevărat – că există echivalent în limba română. Dar dacă veţi examina mai atent scrierile cele mai frumoase sau autorii cei mai talentaţi în engleză, veţi vedea că orice traducere ar ciunti semnificaţia şi frumuseţea textului. Sau încercaţi să traduceţi în română poantele dintr-o comedie la care râzi non-stop, cum ar fi How I Met Your Mother… Sau textul unui cântec cu veruri interesante.

Cum să progresezi singur cu engleza?

Există multe surse de unde se pot citi lucruri interesante, care să te pasioneze. Iar dacă citeşti pe un calculator conectat la internet, imediat intrii pe dictionary.com sau pe wikipedia şi vezi exact ce înseamnă orice cuvânt necunoscut. Pe google image search, poţi să vezi imediat şi cum arată animalul sau obiectul respectiv. Te ajută de asemenea, foarte mult, să citeşti definiţii ale cuvintelor pe care le ştii, sau explicaţii ale diferitelor concepte. Şi ascultă cât mai mulţi oameni. Interviuri cu actorii preferaţi, conferinţe de la universităţile americane, stand up comedy, podcasturi şi alte asemenea show-uri.

Am să scriu un alt articol special pe tema asta.

O limbă pentru mai multă unitate

Astazi am asistat pentru a 2-a oara la o conferinta susţinută în limba engleză şi tradusă în paralel de către cineva. Vorbitorul trebuia să facă tot timpul pauze ca să lase timp pentru tradus. Acest lucru rupe toată dinamica şi căldura unei prezentări, face prezentatorul să vorbească de parcă ar ţine un discurs politic şi plictiseşte audienţa, pentru că viteza vorbirii este redusă la jumătate. Dacă traducătorul se bâlbâie şi vorbeşte şi mai rar decât prezentatorul, atunci putem să ne ducem să ne culcăm. Eu aş vrea să nu mai trebuiască niciodată să asist la o conferinţă cu translator (decât dacă ar fi tradusă la căşti, doar pentru cine doreşte).

Iar dacă la nivelul ăsta apar probleme, vă daţi seama ce se întâmplă la nivelul cooperării internaţionale în domeniul ştiinţei, medicinei, astronomiei etc. Dr. Michio Kaku, unul din cei mai mari fizicieni contemporani şi co-autor al teoriei stringurilor, vorbeşte des despre faptul că umanitatea nu va putea atinge următorul stadiu în evoluţie (trecând de la o civilizaţie de gradul 0 la una de gradul 1), decât prin unificarea eforturilor globale şi o limbă comună (engleza) este un element esenţial.

Echilibrul interior sau cum reuşim să potolim mintea-maimuţă

Dan — Sat, 20 Feb 2010 09:16:41 +0000

Prin echilibru interior se înţelege liniştea interioară din care ia naştere autocontrolul exterior şi libertatea de a ne alege în mod voluntar emoţiile şi reacţiile la factorii externi. Astfel ajungem să trăim viaţa în mod proactiv şi nu reactiv, ajungem să fim o forţă care acţionează în natură şi nu o frunză în vânt. Chinezii spun că mintea este ca o maimuţă care sare din creangă în creangă, de la un gând la altul, fără astâmpăr. Mintea consumă foarte multă energie şi epuizează corpul. De aceea, de exemplu, exerciţiile de Tai Chi şi Chi Kung sunt practici foarte eficiente pentru calmrea minţii, mai ales atunci când omul este prea agitat ca să mediteze.

Cea mai bună metodă (dacă nu chiar singura metodă) pentru a calma mintea este una întâlnită nu numai în toate practicile spirituale şi religioase, dar şi în toate tehnicile moderne occidentale. Ea este întâlnită de asemenea la omul care se relaxează reparând ceva la maşină, gătind sau făcând ordine în casă. Metoda este oprirea acestei agitaţii haotice a fluxului mental prin concentrarea asupra unui singur obiect, gând sau proces fiziologic, sau măcar asupra unei singure activităţi. Nu ştiu dacă aţi observat că atunci cînd faceţi ordine prin casă, acest lucru vă calmează şi vă dă o stare de satisfacţie pe măsură ce biroul, sau rafturile devin din ce în ce mai curate. Ordinea deplină a casei duce parcă în mod misterios la o ordine interioară şi un echilibru interior deplin. Ei bine, această abilitate de a îţi folosi mintea în mod voluntar poate fi folosită oricând ai nevoie să îţi recapeţi energia şi să îţi aranjezi gîndurile.

Este posibil de asemenea, fie că îţi vine sau nu să crezi, să te opreşti complet din gândit pentru câteva secunde sau chiar minute.

JUST STOP

De fiecare dată când mintea ţi-o ia razna sau se înverşunează să rezolve o anumită problemă, dacă eşti atent vei observa că deja nu mai eşti tu cel care gândeşte: mintea a pus stăpânire pe toată fiinţa ta şi a preluat controlul. Din servitor, mintea a devenit stăpânul tău. În acele momente, opreşte-te. Pur şi simplu spune stop şi opreşte-te, stai câteva secunde fără a face nimic, fără a gândi nimic. Îţi vei da seama atunci că este ca şi cum te-ai fi trezit dintr-un vis şi vei deveni din nou conştient de motivul pentru care faci acea activitate şi care e importanţa ei. Îţi vei recăpăta perspectiva. Atunci eşti liber să începi din nou să rezolvi acea problemă la care lucrai sau să te duci să faci altceva şi să te relaxezi. Important este însă că trăieşti viaţa în mod conştient şi iei deciziile pentru tine. Asta este cea mai importantă evoluţie ca fiinţă umană: să devii din ce în ce mai conştient şi să trăieşti în mod voluntar şi nu în virtutea inerţiei.

Nici eu nu ştiam că pot să mă opresc pur şi simplu. Nu credeam că este posibil până când nu mi-a spus cineva că pot să mă opresc şi că e uşor. Acum şi tu ştii. Iar dacă ai nevoie de cineva mai convinător decât mine care să-ţi demonsteze lucrul ăsta, aruncă un ochi pe link-urile din dreapta şi vei descoperi una din cele mai minunate persoane a cărei prezenţă inspiră o pace, o linişte şi o bucurie fără margini, iar darul ei este tocmai faptul că a ştiut să spună stop minţii nebuneşti. Mesajul lui Gangaji este unul simplu: just stop. Când mintea se opreşte, ceea ce rămâne este ceea ce deja este perfect în fiecare dintre noi.