Cand nu mai ştii ce să faci, nu face nimic: meditaţia Zen

Ai simţit vreodată că te zbaţi în zadar să rezolvi o problemă şi posibilităţile par extrem de limitate, ca şi cum ai fi prins într-un joc în care e imposibil să câştigi, sau ca şi cum ai fi un pion singuratic pe o tablă de şah înconjurat de piese adverse mai puternice, cărora nu le poţi face faţă? Aşa poate părea viaţa – ca o luptă continuă, dar numai atunci când eşti înţepenit în perspectiva limitată a omului obişnuit, care se consideră separat de toţi ceilalţi oameni, un organism biologic într-o lume complexă care nu este sub controlul lui. Aceasta este aşa-numita viziune greşită, dualistă. Cu alte cuvinte, de o parte eşti tu iar de cealaltă parte este restul lumii. Există unele lucruri care sunt sub controlul tău, şi altele asupra cărora nu ai niciun control. Acest lucru poate fi adevărat din puctul de vedere al individului care crezi că eşti “tu”. Acel organism biologic prin ochii căruia vezi lumea, crezi că acela eşti “tu”. Dar eu nu cred că acela este cine eşti tu, aşa cum nu cred că EU sunt acest organism care scrie aceste rânduri pe laptop. Acest corp este doar o unealtă pentru mine, ca şi acest laptop. Dar identificarea cu forma noastră finită, ideea că suntem “cineva”, un individ, aceasta este perspectiva care a dat naştere luptei pentru supravieţuire, persecuţiilor religioase, războaielor, geloziei şi tuturor conflictelor dintre oameni. Nu ştiu voi, dar eu m-am săturat să fiu prins în acest joc de-a şoarecele şi pisica, în această competiţie în care există învingători şi învinşi, prădători şi victime, şi în care existenţa îmi este ameninţată pentru că la un moment dat există moartea fizică.

Prin urmare mi-am propus să mă înscriu pe autostrada care duce către eliberare, care, din punctul meu de vedere, este meditaţia Zen. Aveam tendinţa să explic ce este meditaţia şi ce face ea, dar am decis să scriu totul strict din perspectiva mea – cum anume meditez eu. Mai am un articol scris despre meditaţie, dar pe acela l-am scris pe un ton mai informativ, pentru cei care nu sunt atât de familiar cu acel subiect. În acest articol însă, totul se referă la experienţa mea, pentru că am decis să fac un nou test de 30 de zile în care voi medita timp de 40 de minute pe zi. Mă voi abţine să fac referire la orice fel de maeştrii de la care am învăţat sau care m-au inspirat, pentru că până pe data de 23 iulie, nu vreau să vă mai recomand să citiţi nimic sau să mergeţi la nimeni, veţi citi numai opinile mele şi articole scrise din experienţa mea, pentru că încă nu s-a terminat celălalt test de 30 de zile în care nu laud alţi oameni. Vă recomand să mergeţi doar într-un singur loc, dacă vreţi, şi anume înăuntrul vostru, fie printr-o meditaţie ca cea pe care o fac eu, fie printr-o alta cum vreţi voi.

Am să încep prin a exprima întâi forma mea personală de spiritualitate prin câteva metafore care mi-au venit în minte ieri, în timpul meditaţiei, metafore referitoare la relatia dintre eul nostru limitat şi Sinele suprem, adevărata noastră identitate.

Gândiţi-vă că ati juca sah si dintr-o data ati incepe sa va identificati cu unul dintre pionii de pe tabla de sah. Ati uita cu alte cuvinte ca sunteti voi insiva, jucatorul care muta piesele, care ia deciziile, si ati incepe sa va credeti un pion. Ati fi pe tabla de sah, care este limitata, bi-dimensionala si are un numar finit de posibilitati, si nici macar vointa proprie nu aveti, ci o mana invizibila pare sa va controleze destinul. Asa traim noi toti viata asta. Acum imaginati-va ca voi, pionul, va amintiti brusc ca nu sunteti pionul, ci sunteti jucatorul de sah, cel care vede tabla de sus si care muta piesele. Brusc, sunteti intr-un spatiu tri-dimensional si posibilitatile voastre depasesc cu mult cele 64 de patratele ale tablei de sah. In plus, nu numai ca nu sunteti piesele de pe tabla de sah, dar odata ce jocul s-a terminat, puteti sa aruncati toate piesele intr-o punga si sa nu va mai pese de joc. Puteti sa va duceti sa va vedeti de treaba. Daca ati fi ramas identificati cu pionul, atunci sfarsitul partidei de sah ar fi insemnat moartea, trecerea in nefiinta, in abis. Dar din fericire, v-ati adus aminte la timp ca nu sunteti acel pion, ci sunteti ceva mult, muuuult mai complex. De aceea, cred ca e bine sa ne trezim inainte ca acest corp sa moara. Daca atunci cand mori, aceasta minte a ta nu este eliberata, cum spunea si Dolano, I can only say “good luck!” :)

O alta metafora este cea cu valurile si oceanul, pe care-mi amintesc ca ne-a spus-o si trainerul de la NLP, dar in alt context – cel al relatiilor cu altii. Gandeste-te ca tu esti un val mare si smecher care se tot umfla si devine din ce in ce mai mare si mai fioros, si la un moment dat, un alt val incepe sa se formeze inaintea ta, care incepe sa ia din apa care te formeaza pe tine. Probabil ca vei incepe sa te certi cu el si sa-i zici “da-te ma la o parte, nu vezi că abia mă făceam şi eu mare şi urma să mă prăvălesc furtunos?” Dar ce s-ar întâmpla dacă amândoi v-aţi da seama că nu sunteţi valurile, ci sunteţi Oceanul ? Aţi mai vrea să vă certaţi între voi?

Prima metaforă care mi-a venit a fost însă cea a calculatorului şi a programelor din el. Practic, astăzi gândurile se ridicau şi se terminau la fel ca barele de la Winamp atunci când asculţi muzică, şi ai acele mici mare care se ridică de fiecare dată când este o bătaie mai puternică de muzică, după care se prăbuşesc de unde au venit. Acestea sunt gândurile, dar noi de obicei credem că noi suntem gândurile noastre, sau suma gândurilor noastre. Sau mintea care gândeşte aceste gânduri, adică în acest caz Winamp-ul care produce acele bare. Dar dacă ne-am da seama că noi suntem de fapt muzica ce determină cum se produc acele bare? Sau dacă ne-am da seama că noi suntem Windows-ul înăuntrul căruia rulează Winamp-ul, precum şi alte programe? Dacă ne-am da seama că suntem calculatorul, cu tot ce are în el, atât hardware, cât şi software? Şi dacă, în final, ne-am da seama că nu suntem nici calculatorul, ci suntem persoana care lucrează la calculator şi care vede ce este pe ecran – cu alte cuvinte observatorul, Văzătorul?

Problema cu toate aceste exemple este insa faptul ca cine esti in final este tot ceva finit (jucatorul de sah este doar un om in intregul univers; Oceanul este doar o mica parte din planeta Terra care este doar una din miliardele de planete din univers…). Dar cine eşti tu cu adevărat este ceva infinit de complex şi incomprehensibil pentru mintea raţională şi pentru logica noastră. Însă totuşi, aşa cum ne spun marii înţelepţi, mintea noastră umană este cea mai dezvoltată, şi ea poate ajunge să cunoască adevărata noastră natură, de aceea există iluminarea. Mintea nu poate să înţeleagă, dar poate să cunoască şi să devină una cu adevărata noastră natură. Atunci, mintea este eliberată şi devine un instrument al perfecţiunii, al Sursei.

Unealta maestrului: meditaţia

Pentru mine meditaţia adevărată, nu mult diferită de meditaţia Zen, înseamnă pur şi simplu să “stai jos”. Practic, tot ce trebuie să faci este să stai jos, preferabil cu coloana cât de cât dreaptă şi să nu faci nimic. Nu trebuie să îţi controlezi gândurile, nu trebuie să încerci să îţi linişteşti mintea, nu trebuie să te concentrezi asupra respiraţiei (deşi poţi să faci lucrul ăsta), nu trebuie să murmuri silabele sfinte – tot ce trebuie să faci este să rămâi în repaus şi să fii martorul gândurilor şi al trăirilor tale, fără să intervii. Eu nu am reuşit niciodată să meditez stând întins, cuma starea de meditaţie mi se pare greu de atins când stai în pat, plus că rişti să adormi. Dar mai mult de atât, eu n-aş face nimic.

Meditaţia mi se pare cea mai de încredere unealtă. Nimeni nu intervine, nimeni nu-ţi spune ce să faci. Cum să nu ai încrere în acest lucru? Nu analiza, nu gândi, nu încerca să nu gândeşti, nu urmări respiraţia – nu face nimic. Fii observatorul. Aceasta este meditaţia pentru mine. Uneori îmi vin o grămadă de gânduri dar e suficient dacă le ignor. După un timp ele încep să apară şi să dispară singure de unde au venit. Aceasta este meditaţia pasivă. Eu am practicat mai multe meditaţii active, vindecătoare, precum Surâsul interior şi meditaţia de activare a orbitei microcosmice, care se bazează pe principiile Chi Kung şi ale medicinei tradiţionale chineze, şi sunt foarte bune pentru cultivarea sănătăţii şi a echilibrului emoţional. Am auzit că multor oameni le e greu să mediteze fără a avea un focus, un obiect de concentrare sau o vizalizare, ceva care să le ocupe mintea. Puteţi citi şi ce am scris în lucrarea despre Yoga, cu meditaţiile acelea senzaţionale care dau practicantului puterea de a pătrunde însăşi esenţa obiectului meditaţiei. Dar toate aceste practici sunt pentru minte şi corp, pentru corpul energetic eventual. Dar un corp, chiar şi energetic, înseamnă tot identitate, înseamnă separaţie, înseamnă un eu care are energie şi care vibrează şi străluceşte şi face şi drege. Meditaţia pasivă îţi arată în direcţia Sinelui tău, îţi arată înspre cine eşti.

Timp de 30 de zile, mi-am propus să meditez în fiecare zi timp de 40 de minute. După fiecare 5 zile am să postez o pagină de jurnal în care am să povestesc impresii şi eventual ce s-a întâmplat în timpul meditaţiei, precum şi felul în care s-a transformat experienţa vieţii pentru mine în restul timpului, când îmi văd de treabă.

Ca să fie clar, eu nu cred că prin meditaţie poţi ajunge să cunoşti cine eşti, nu cred că este suficient. Cred că avem nevoie de ajutor şi din fericire, acest ajutor există. Dar cred că prin meditaţie putem ajunge să întrezărim cine suntem, dincolo de minte, corp şi personalitate, dincolo de procesele noastre de gândire. Ceea ce întrezărim în meditaţie, nu cred că este cine suntem, ci este reflecţia a cine suntem. Dar este un început, şi îmi doresc să înţeleg mesajul meditaţiei. Poate că unii dintre voi aţi descoperit că lucrurile stau altfel, sau cel puţin aveţi o altă viziune, pe care puteţi să mi-o spuneţi. Eu îmi propun să văd ce îmi spune liniştea acum.

Deja au trecut primele 5 zile în care am meditat aşa cum mi-am propus, câte 40 de minute, şi am să scriu în curând despre ele.

Articole similare:

1. Cum să faci ordine în mod inteligent
2. Nu te feri de succes atunci cand e prea usor
3. Aruncă balastul care te ţine în loc: Cum să faci curăţenie în viaţa ta

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te prin RSS sau e-mail.