Echilibrul interior sau cum reuşim să potolim mintea-maimuţă

Prin echilibru interior se înţelege liniştea interioară din care ia naştere autocontrolul exterior şi libertatea de a ne alege în mod voluntar emoţiile şi reacţiile la factorii externi. Astfel ajungem să trăim viaţa în mod proactiv şi nu reactiv, ajungem să fim o forţă care acţionează în natură şi nu o frunză în vânt. Chinezii spun că mintea este ca o maimuţă care sare din creangă în creangă, de la un gând la altul, fără astâmpăr. Mintea consumă foarte multă energie şi epuizează corpul. De aceea, de exemplu, exerciţiile de Tai Chi şi Chi Kung sunt practici foarte eficiente pentru calmrea minţii, mai ales atunci când omul este prea agitat ca să mediteze.

Cea mai bună metodă (dacă nu chiar singura metodă) pentru a calma mintea este una întâlnită nu numai în toate practicile spirituale şi religioase, dar şi în toate tehnicile moderne occidentale. Ea este întâlnită de asemenea la omul care se relaxează reparând ceva la maşină, gătind sau făcând ordine în casă. Metoda este oprirea acestei agitaţii haotice a fluxului mental prin concentrarea asupra unui singur obiect, gând sau proces fiziologic, sau măcar asupra unei singure activităţi. Nu ştiu dacă aţi observat că atunci cînd faceţi ordine prin casă, acest lucru vă calmează şi vă dă o stare de satisfacţie pe măsură ce biroul, sau rafturile devin din ce în ce mai curate. Ordinea deplină a casei duce parcă în mod misterios la o ordine interioară şi un echilibru interior deplin. Ei bine, această abilitate de a îţi folosi mintea în mod voluntar poate fi folosită oricând ai nevoie să îţi recapeţi energia şi să îţi aranjezi gîndurile.

Este posibil de asemenea, fie că îţi vine sau nu să crezi, să te opreşti complet din gândit pentru câteva secunde sau chiar minute.

JUST STOP

De fiecare dată când mintea ţi-o ia razna sau se înverşunează să rezolve o anumită problemă, dacă eşti atent vei observa că deja nu mai eşti tu cel care gândeşte: mintea a pus stăpânire pe toată fiinţa ta şi a preluat controlul. Din servitor, mintea a devenit stăpânul tău. În acele momente, opreşte-te. Pur şi simplu spune stop şi opreşte-te, stai câteva secunde fără a face nimic, fără a gândi nimic. Îţi vei da seama atunci că este ca şi cum te-ai fi trezit dintr-un vis şi vei deveni din nou conştient de motivul pentru care faci acea activitate şi care e importanţa ei. Îţi vei recăpăta perspectiva. Atunci eşti liber să începi din nou să rezolvi acea problemă la care lucrai sau să te duci să faci altceva şi să te relaxezi. Important este însă că trăieşti viaţa în mod conştient şi iei deciziile pentru tine. Asta este cea mai importantă evoluţie ca fiinţă umană: să devii din ce în ce mai conştient şi să trăieşti în mod voluntar şi nu în virtutea inerţiei.

Nici eu nu ştiam că pot să mă opresc pur şi simplu. Nu credeam că este posibil până când nu mi-a spus cineva că pot să mă opresc şi că e uşor. Acum şi tu ştii. Iar dacă ai nevoie de cineva mai convinător decât mine care să-ţi demonsteze lucrul ăsta, aruncă un ochi pe link-urile din dreapta şi vei descoperi una din cele mai minunate persoane a cărei prezenţă inspiră o pace, o linişte şi o bucurie fără margini, iar darul ei este tocmai faptul că a ştiut să spună stop minţii nebuneşti. Mesajul lui Gangaji este unul simplu: just stop. Când mintea se opreşte, ceea ce rămâne este ceea ce deja este perfect în fiecare dintre noi.

Articole similare:

  1. Tipuri de meditaţie
  2. Putere interioară prin eliberarea de dependenţe şi pofte
  3. Meditaţia pasivă – unealta maestrului

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te prin RSS sau e-mail.

Leave a Reply