Push Hands (Tui Shou)

Push Hands sau Tui Shou este un antrenament în doi practicat în artele interne chinezeşti precum Tai Chi Chuan (Taijiquan), Bagua, Xing Yi, Yiquan şi altele. Am introdus câteva videoclipuri interesante şi vă voi povesti şi din experienţa mea mai jos.

Push Hands permite practicanţilor să experimenteze aspectele de marţiale ale artelor marţiale interne: devierea forţei adversarului, folosirea forţei întregului corp pentru a împinge cu putere fără a se dezechilibra, coordonarea, anticiparea mişcărilor adversarului şi poziţionarea.

Tui Shou-ul ajută de asemenea la depăşirea instinctului natural al oamenilor de a răspunde forţei cu forţă, învăţând corpul să preia forţa şi apoi să o devieze. Cei doi adversari menţin în general contactul braţelor şi se împing pe rând, încercând să se scoată unul pe celălalt din poziţie. Fiecare trebuie să fie pe rând Yang (să împingă) şi apoi Yin (să devieze forţa atunci când celălalt împinge). Exerciţiul se poate face pe loc (stând într-o poziţie fixă) sau se poate combina şi cu deplasarea.

Evident, factorul decisiv nu este cine are mai multă forţă, ci cât de bine stăpâneşte fiecare principiile arte marţiale în cauză (în cazul meu, Tai Chi).

Am făcut şi eu acest exerciţiu la cursurile din parcul Herăstrău, cu Costin Vasile. Nu toţi elevii au participat, ci doar cei câţiva dintre cei care eram un pic mai avansaţi, şi care ne-am manifestat interesul în mod persistent :). Push Hands este o bună ocazie să vezi dacă ceea ce înveţi practicând Tai Chi individual are vreo eficienţă, dacă eşti stabil şi centrat şi dacă generezi suficientă forţă, unificând tot corpul şi toate tendoanele într-un singur arc puternic.

Multă lume spune că cei care practică Tai Chi pentru sănătate sunt nişte “balerini”. Poate că ei au întâlnit mulţi oameni care chiar aşa erau. Însă un instructor bun va pune accent întotdeauna pe stabilitate, pe cultivarea puterii interioare şi pe structura puternică. Nu se poate exersa Tui Shou de la început, pentru că nu prea iese, însă Costin ne testa întotdeauna împingându-ne în timp ce făceam Tai Chi, sau trăgându-ne ca să vadă dacă ne dezechilibrăm şi venim în nas sau rămânem stabili şi neclintiţi.

Când am exersat, prima constatare a fost că pe lângă Costin, noi eram ca nişte marionete. Unul din lucrurile pe care trebuie să le înveţi este să împingi în centrul adversarului, altfel este suficientă o rotire imperceptibilă din şold pentru ca adversarul să-ţi devieze întreaga forţă fără niciun efort. Abia când împingi în centrul său, începe Tui Shou-ul. Dar chiar şi aşa, aveam impresia că împing un copac. După un timp, dacă nu ştii cum să alternezi între relaxare şi contractare, nu faci faţă, pentru că foloseşti forţa mâinilor prea mult şi oboseşti. De asemenea, atunci când preiei, trebuie să prinzi exact momentul când trebuie să te roteşti din şold ca să deviezi forţa. Cu o mişcare abia vizibilă, Costin reuşea să ne împingă încât făceam 4 paşi în spate atunci când nu eram pe fază.

Abia după câteva antrenamente am ajuns să prind un pic “şpilul”, şi putem uneori să găsesc “centrul” lui şi să împing cu o oarecare eficienţă. Iar la preluarea şi devierea forţei adversarului, este interesant atunci când îţi iese eficient pentru prima oară, pentru că devii (pentru moment) aproape invincibil, în sensul că o forţă, oricât de mare, nu te poate da jos dacă o deviezi şi ea nu mai vine către centrul tău. Eşti ca o nuia elastică – poţi fi împins dar nu poţi fi clintit. Asta până când celălalt îţi găseşte centrul şi atunci, într-o fracţiune de secundă, profită de oportunitate şi te scoate din poziţie.

Am pus aici câteva videoclipuri cu Push Hands. Nu ştiu cât de reprezentative sunt, dar avantajul este că puteţi folosi funcţia de “related videos” la sfârşit pentru a vedea zeci de alte videoclipuri, sau puteţi da dublu click pe fereastra videoclipului pentru a-l vedea direct pe Youtube, cu toate facilităţile de acolo.

Articole similare:

  1. Videoclipuri cu Push Hands
  2. Cum este la un curs Chi Kung şi Tai Chi în varianta
    Universal Healing Tao
  3. Ce recomandari aş da începătorilor legat de Tai Chi

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te prin RSS sau e-mail.

Leave a Reply