Metode inteligente pentru stăpânirea furiei

Furia este una din emoţiile cele mai greu de controlat atunci când se manifestă. Este alimentată de o puternică energie negativă care ne mobilizează la acţiune, însă acţiunile pe care le facem sub influenţa furiei pot de mute ori să fie foarte dăunătoare. Furia poate să ne dea putere, spre deosebire de frică sau ruşine, care sunt sentimente care ne fac să ne retragem. A te lăsa purtat de furie poate fi plăcut pe moment, însă de multe ori nu duce nicăieri.

Furia putea fi exprimată liber şi sănătos atunci când oamenii trăiau printre tigrii şi luptau cu pietre şi buşteni. Şi acum poate fi extrimată prin alergat, mers la sală, jucat jocuri violente. Însă atunci când exprimarea furiei se amestecă în politică, diplomaţie, discuţii teoretice sau relaţii intime, atunci totul degenerează în haos. Pentru că se întâmplă ceva deosebit de parşiv: exprimarea furiei nu face decât să genereze şi mai multă furie, în loc să te calmeze. Doi oameni care s-au bătut cu pumnii se potolesc repede, dar doi politicieni care se contrazic se aprind mereu din ce în ce mai tare. Este extraordinar de frustrant, să încerci să-ţi descarci furia în mod “diplomatic” sau civilizat. Mai bine îi spui celuilalt “Stai, frate, hai să ne batem puţin, şi dup-aia ne scuturăm de praf şi continuăm discuţia calm şi civilizat.”

Atunci când situaţia nu ne permite să ne manifestăm în niciun fel, efectele asupra sănătăţii sunt foarte grave. Voi scrie mai multe despre asta într-un articol viitor, aşa că fii cu ochii în patru şi ţine minte să revii pe blog pentru continuare! Pentru moment, articolul continuă cu sugestii pentru un autocontrol eficient.

Stăpânirea furiei poate fi abordată eficient printr-o varietate de metode.

Proactivitatea

Această atitudine ne ajută să nu ne enervăm mai ales atunci când greşim noi înşine sau când ni se întâmplă un lucru frustrant dar pe care ni-l asumăm. Cu alte cuvinte, atunci când furia apare din cauză că suntem într-o situaţie grea (uneori în care ne băgăm noi înşine). Cum am explicat în articolul despre proactivitate, ea presupune a ne gândi mereu la soluţii, la acţiuni concrete pe care le putem face pentru a rezolva o problemă, şi a nu zăbovi niciodată cu mintea asupra a ceva ce s-a întâmplat deja, cu excepţia cazului în care este absolut necesar. Omul proactiv trăieşte şi acţionează în prezent, iar trecutul nu este relevant decât în măsura în care a creat situaţia prezentă. Dacă înţelegem complet situaţia de acum, nu mai contează exact cum s-a ajuns la ea, ci cum putem folosi ceea ce avem la îndemână pentru a merge mai departe. A merge mai departe – acesta este deviza omului proactiv.

Schimbarea convingerilor şi a modului de raportare la ceilalţi

Mai greu este atunci când credem că suntem nedreptăţiţi. E greu să fi proactiv când te simţi strivit de circumstanţele exterioare, pentru că apare furia împotriva nedreptăţii. Schimbarea convingerilor noastre ne poate ajuta să evităm să ne simţim victime atunci când de fapt nu suntem şi să ne raportam altfel la “asupritori” chiar şi atunci când aceştia există în realitate.

Furia apare de multe ori nu din cauza lucrurilor care ni se întâmplă, ci a modului în care le interpretăm noi. Ce credem despre anumite comportamente sau situaţii influenţează reacţia noastră. Deşi avem posibilitatea de a alege să nu ne enervăm, convingerile noastre influentează măsura în care noi avem libertatea de alegere. Dacă evenimentul care tocmai s-a întâmplat este ceva revoltător în mentalitatea noastră, atunci va fi foarte greu. Prin urmare, convingerile noastre (termenul din engleză “beliefs”) ne pot ajuta (sau sabota) în mod semnificativ eficienţa şi echilibrul emoţional zilnic.

De exemplu, atunci când eşti la volan şi te enervezi, acest lucru rezultă în primul rând din ce crezi tu despre ceilalţi şoferi şi despre motivele pentru care ei conduc aşa cum conduc. Poate că le atribui lor egoismul, intenţiile rele, graba, lipsa de experienţă, sau poate că alegi să crezi inversul – că ei au o experienţă atât de mare, încât pot să facă anumite lucruri în deplină siguranţă chiar dacă ţie ţi se par periculoase.

Echilibrul emoţional

Echilibrul emoţional se poate păstra prin metode ca cele de mai sus, dar se poate şi întări, prin meditaţie şi Qigong, astfel încât el să devină atât de puternic, încât să nu mai fie susceptibil la influenţa factorilor externi. Asta nu înseamnă că vom deveni insensibili, ci dimpotrivă, vom deveni nişte persoane pline de compasiune, iubire (dar nu ataşament), încredere (dar nu naivitate) şi stimă de sine (dar nu îngâmfare).

În medicina chineză şi în Qigong, emoţiile pozitive corespund unei stări de sănătate bune a organelor tale interne şi unul flux liber de energie prin interiorul corpului tău. Flexibilitatea mentală corespunde unui corp cu articulaţii şi tendoane flexibile, care nu acumulează tensiune.

Tai Chi şi Chi Kung (Qigong) sunt tehnici foarte bune pentru restabilirea fluxului energetic natural prin interiorul corpului. Emoţiile negative apar din diferite motive. Ele pot apărea pentru că un organ este prea slab, ceea ce duce la o slăbiciune emoţională. Acest lucru se remediază prin tehnici pentru reîncărcare energetică precum Chi Kung (Qigong) şi Tai Chi, cât şi prin meditaţie. Dar emoţii negative mai pot apărea şi atunci când un organ este prea puternic, iar excesul de energie nu poate trece către un alt organ, din cauza blocării meridianelor energetice. Atunci organul se încinge, şi, precum în cazul ficatului, apare furia, care este după cum am spus, o emoţie puternică. Tot prin Chi Kung (Qigong), ca şi prin exerciţiile de stretching, putem deschide aceste meridiane pentru a facilita schimbul de energie.

Astfel, stătpânirea furiei prin tehnici de Chi Kung şi Tai Chi are in vedere deblocarea energiei negative ce alimentează furia, prin restabilirea fluxului natural de energie. Acest lucru împiedică ca blocajele să se formeze la nivelul unui organ. Atunci când organele comunică între ele în mod eficient, orice slăbiciune a unui va fi remediată prin puterea celorlalte, iar orice exces de energie (cum ar fi furia, la nivelul ficatului), va fi preluat de către celelalte organe. Află mai multe despre tehnicile de Chi Kung pentru echilibrare emoţională aici.

Meditaţia te ajută să îţi linişteşti mintea şi să devii mai calm, mai alert şi mai concentrat. Meditaţia regulată ajută la scăderea tensiunii arteriale. Tensiunea mare este unul din motivele pentru care te poţi enerva mai uşor (şi în acelaşi timp, este o situaţie în care enervarea este deosebit de dăunătoare). De asemenea, meditaţia te ajută să fii mai eficient în ceea ce faci, şi astfel te vei descurca mai bine, evitând poate să ajungi în situaţii stresante.

Există meditaţii vindecătoare taoiste, din tradiţia milenară în care au apărut şi exerciţiile de Chi Kung, acupunctura sau masajul abdominal Chi Nei Tsang, toate metode eficiente pentru mărirea echilibrului emoţional.

O altă variantă este şi meditaţia pasivă. Numită şi Zazen sau meditaţie fără tehnică, este vorba de meditaţia în care îţi linişteşti mintea şi te detaşezi de gânduri, fără a te lupta cu ele, lăsându-le undeva în pasiv să se deruleze ca o muzică de fundal. Uneori, mintea este în mod natural în repaus. Prin meditaţie, te conectezi cu o parte mai adâncă a ta şi înţelegi că mintea şi emoţiile nu sunt “cine eşti tu”, ele sunt doar ego-ul tău. Eşti ceva mult mai profund. Refăcând legătura noastră cu sinele profund, cu acea linişte minunată care există atunci când mintea este în repaus, meditaţia pasivă este vindecătoare. Ea nu ne rezolvă neapărat problemele, nu ne încarcă cu energie, nu ne dă puteri miraculoase. Dar prin faptul că mintea se opreşte şi gândurile sălbatice încetează să ne mai consume, corpul se va vindeca singur şi ne vom regăsi resursele naturale de energie. Meditaţia ne ajută să nu ne mai identificăm cu mintea şi cu problemele, rămânând în centrul nostru şi observând spectacolul vieţii, participând la el ca la o joacă inocentă şi frumoasă, dar fără a lua nimic personal.

Articole similare:

  1. Fa “mai puţin” pentru a realiza mai mult
  2. 5 remedii rapide pentru oboseală
  3. Nu subestima niciodată un om pentru că “nu te convinge”

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te prin RSS sau e-mail.

Un comentariu la “Metode inteligente pentru stăpânirea furiei”

  1. [...] Metode inteligente pentru stăpânirea furiei | Succes Inteligent December 8th, 2009 Acest lucru se remediază prin tehnici de meditaţie şi respiraţie (ca şi prin Tai Chi), pentru reîncărcare energetică. Dar emoţii negative mai pot apărea şi atunci când un organ este prea puternic, iar excesul de energie nu poate trece … [...] [...]

Leave a Reply